Logo

9. Guilt

Publish Date

Diriga and the other teachers were a light, they restored me and I completely forgot about the fact that I was almost a dog.

Precisely why, very soon after, I flinched and remained motionless, because my folks casually mentioned in the kitchen that the master never finished his villa. He had very little left to do on it, but he didn't finish it. He developed a rapidly invasive liver cancer and died. I kept quiet and turned on my heels without breathing, so no one would know I was there. I didn't ask any further questions about the subject. Like an intelligent criminal who doesn't give himself away.

Thirty years have passed since finishing high school in '96. I hid my crime under false smiles in society, until Facebook appeared and we found each other after a group photo where I initially tagged only one person, my friend Anda from England. By evening, Ignat, and Pântea, and Grosu, and Bilaus had also been tagged. And Lazarovici, and Lupașcu, and Băsu, and Bobu, and Boca. And Opincaru, and Solcan, and Murariu. And Zaharia, and Covătaru, and Vlad, and Purice. And Ungureanu, and Ilade, and Pintilie, and Iacob, and Câmpan, and Pupăză. And Colțuneac, and Bobârnac, and Sofian, and Mihăluță. And finally Codrin, tagged by Dana, whom he had married. And virtual hugs began, congratulations on how beautiful our children are, and how brilliant and international our careers are.

Sometimes, private discussions slid towards opening and closing wounds. And, when someone managed to let more slip, I perplexedly learned that there had been more criminals among us. That almost all of us had wanted him dead and that it had been done. Dana says about Codrin that he has such big problems in such diverse areas related to the traumas with the beatings, mathematics, and the uncle whose villa ended up completely in the cauldron, that the messenger server wouldn't be able to handle him confessing them to me. And that, on top of that, the boy, now a father, also carries the pang of guilt that he prayed for this one to die and he died.

I never confessed that I managed to strangle an empty-headed man.

(to be continued)

Cosmina Dragomir

Photography by Noemia Prada

See the other episodes HERE!


6 Comments

A

Ana Banica

Auuu uau… nod în stomacc Cosmina… pe toate părțile m-ai făcut

C

Cosmina

Ana, poți să crezi că încă nu sunt sigură că nu am contribuit la moartea oamenilor cărora le-am dorit moartea? Sper doar că Dumnezeu nu s-a uitat la gura și mintea unor copii proști... Că dacă nu-i așa, e răăău. Rău. Nu știu cum spăl asta.

M

Maria Tudor

Cosmina, draga mea dragă! Cât mă bucur de luciditatea cu care îți mărturisești sufletul! Și cât adevăr spui nerostit: puterea unui gând! Puterea a ceea ce țâșnește din adâncul ființei noastre! Îți mulțumesc pentru sinceritate și pentru încurajarea de a ne vedea fiecare cele ale noastre. De ar ști acei profi și umbre de oameni, bieții de ei, făpturi gri, ce au făcut în viețile celorlalți! Însă neființa care domnea peste tot nu te lăsa să știi... numai când Harul lucra unde și cum știa, pentru rugăciunile celor ce încă mai viau. Mulțumim sfinților închisorilor și băbuțelor care încă își mai duceau cocoșate coșul la biserică... Ruga lor s-a vărsat în noi și am înviat din acel iad-tartarul gri. Mulțumim Domnului pentru chemările de apoi și fie ele lucrătoare întru noi și fiii noștri! Te îmbrățișez iubire!

C

Cosmina

Dragă Maria, nici nu știi cât mă sprijină să nu alunec binecuvântările tale, înțelegerea ta și duhul iertării tale. Au fost ani negri, cu pâclă deasă, fără repere și valori. L-am descoperit pe Dumnezeu cel fain și real după primii ani de liceu, înainte era bau-bau la care ceream să se facă dreptate cu rău când primeam rău. Nu știam că Dumnezeu este binele și iubirea, pentru că eram pedepsiți permanent de oameni cu Dumnezeu pe buze. Și imitam ce ni se spunea... Da, sfinții au ținut lumea în brațe de nu s-a prăbușit cu totul. Și nu doar sfinții așteaptă, se smeresc și se roagă. Veți citi sâmbătă ultima bucățică de text. Ce mi s-a întâmplat acum, anul ăsta, de Paști întrece straniu tot ce am scris până aici.

A

Anastasia

Cosmina, te îmbrățișez foarte tare! Cât de mult, foarte mult ați suferit, dragilor... Pentru mine, tu și cei care ați suferit sunteți niște eroi. ❤️❤️❤️🤗🤗🤗🤗🤗🤗🤗

C

Cosmina Dragomir

Mulțumesc, iubita mea. Ne-a mângâiat în timp Maica Domnului și chiar și amintirile s-au șters. Am iubit fără oprire matematica și minunea lui Dumnezeu revelată prin ea. Asta e important.

Leave a comment