Logo

To my Snowflake

Publish Date

I sit perched on the wide arms of the armchair and she, frail, fragile, sunken into the armchair, obediently eats from the spoon I rhythmically bring to her mouth. I laugh and sing and tell her torrents of words; she is silent, listens, and submits to me understandingly. The armchair with wide arms and my size allow me to adopt a transverse position, as if I were holding her in my arms. I feel safe when she is around, just as I have felt since she gave birth to me.
And so I decided to tell you what I learned about dementia... dementia as a disease, not as a figure of speech.

I will not give a medical presentation, although I have the necessary training. I want to share with you a discovery that improved my sleep and healed my anxieties.

Dementia crushes your capacity to abstract, to remember, to speak, to move, to drink liquids and to swallow, but it does not touch the part of a person destined for love. People with this disease can love, they generously receive the love given to them, and they differentiate good from evil.
They are not vegetables, they are not "living dead," as someone confessed to me they perceived them. They are people with intact self-awareness, who daily ponder problems, who realize they are dependent on others. For these people, the world around them gradually becomes (the disease progresses over many years) an immense uncertainty. From what I have read, they experience anxiety far more intense than a cognitively normal person would if they moved to a country with a completely foreign culture and language. And yet, they generously offer smiles, gratitude, comfort, hugs, and, above all, forgiveness. I have seen them trying to help those around them, to contribute to the well-being of others. They are people humbled by the disease down to the smallest details, but from whom we can receive help.

If you ever happen to be diagnosed with this disease, know that the love in your souls cannot be stolen from you.

Laura Ioana

Photo by cottonbro studio / pexels.com


10 Comments

A

Anca Stanciu

Foarte interesant și articolul, și discuțiile. Văd că se vorbește despre faptul că la bolnavul de demență nu mai lucrează rațiunea și voința, dar lucrează inima. Lucrul acesta mi-a adus aminte de ceva. Cu vreo 10-15 ani în urmă, pe când mergeam regulat la Mănăstirea Ormylia, unde Arhimandritul Emilianos Simonopetritul era îngrijit de maici, fiind aflat de multă vreme pe patul de boală cu un diagnostic similar, îmi aduc aminte că, tânguindu-ne că o minte atât de luminată ca a Părintelui Emilianos este acum nelucrătoare, una dintre maici a exlamat: „Dar el se află acum în Liturghie înaintea lui Dumnezeu!” - adică în chiar acea stare, în care rațiunea este nefuncțională, mintea-nous se află în rugăciune neîncetată, liturghisind înaintea Domnului. Impresionant! Planul duhovnicesc nu se stinge - desigur, dacă l-am cultivat atunci când ne-a stat în putere.

M

Maria Tudor

Prețioase cuvinte. Asta m-a speriat cel mai tare la o boală a creierului. Să te facă altcineva decât ești, o legumă inconștientă de Domnul, de cei dragi, de sine. De aceea, mulțumim pentru încurajare!

L

Laura Ioana

Mă gândesc că ar fi bine ca legătura cu Dumnezeu să nu se facă doar cu creierul. Și boala aceasta poate fi o lecție pentru noi, ca să ne pregătim din timp legătura cu Dumnezeu, înainte să pierdem creier, mâini pentru semnul crucii, trup pentru matanii.

M

Maria

Mulțumesc. Uneori nu realizăm... și doare...

L

Laura Ioana

Este destul de greu de realizat. De multe ori m-am enervat pe celălalt, m-am simțit neiubită, părăsită, deoarece nu-i percepem reușita, ci eșecul. Vedeam doar greutățile și nu mai realizam cât de multe poate face celălalt raportat la puterea sa.

E

Ecaterina

M-ați înduioșat profund. Acea siguranță de care vorbiți la început, o cunosc și eu, și o găsesc azi numai ridicând mintea și puterile sufletești la Domnul. Pentru mine, subiectul este foarte delicat, lacrimile parcă așteptau să pornească, dar, continuând sa citesc, plânsul s-a transformat în mirare și apreciere. M-am minunat că ați reușit să depășiți grija pentru necesitățile trupești ale celei ce v-a născut, v-ați detașat oarecum de trup și ați căutat - și Domnul v-a dat posibilitatea să aflați - că în hăul și prăpastia demenței se mai păstrează ceva din om: simțirea pentru cei din jur; chiar dacă în această fază simțirea nu mai lucrează împreună cu rațiunea și voința. Rămâne simțirea curată, ca la copii. Atât de frumos... Și de asemenea am apreciat mesajul încurajator de la sfârșit pentru noi, toți.

L

Laura Ioana

Până la urmă, toți trecem prin boli trupești mai mult sau mai puțin severe. Cred că toți ne rugăm să ne vindecăm de bolile sufletești. Am scris concluzia mea și pentru că am remarcat că mulți deznădăjduiesc în fața acestei boli, dar și pentru că am întâlnit și o puternică desconsiderare la adresa celor afectați de demență. Uneori par să fie tratați ca obiecte sau ca ființe inferioare, un soi de "animale de necompanie", care mănâncă, beau și cam atât. De exemplu, sunt interogați obsesiv: "cine este el/ea?", "îl mai cunoști?", "îți mai aduci aminte?" etc. Într-o vreme aveam reacție de apărare la întrebarea: "vă mai cunoaște?", rostită chiar și cu ea de față. Răspundeam un da hotărât, deși sincer habar nu aveam, dar o făceam ca să mă asigur că va fi tratată cu respect. Apoi, am realizat că e mai cinstit să raspund la întrebare cu o altă întrebare: "Are vreo importanță dacă da sau nu? Cu siguranță, eu o recunosc".

E

Ecaterina

Vă mulțumesc pentru comentariu, se întregește tabloul . Noi am avut nevoie de ajutor dinafară, și a fost aproape imposibil să aleg pe cineva care să rămână lângă mama... din același motiv, de neapreciere și insensibilitate. Măicuța Domnului ne-a ajutat atunci când a trebuit...❤️

C

Cosmina Dragomir

Din nou - iubirea care ne salvează. Mulțumim pentru generozitatea împărtășirii.

A

Anastasia

Înduioșător, frumos! Este un cercetător care se tot lupta cu curentul potrivnic, Dr. Michael Nehls, care spune că litiu orotat ajută foarte mult. Are cărți și prezentări vorbind despre litiu în cazul demenței, sau chiar și fără demență. Mulțumesc!❤️🌹

Leave a comment