VIDEO! Father Macarie on the Mother of God
Author
Publish Date
Let us listen to Father Macarie Ioniță, since whose repose tomorrow, August 3rd, marks 19 years, speaking about the great humility of the Mother of God, who mostly in silence worked for the salvation of humanity. She continuously worked with the Divinity within her, and then did not need external communication with people, as it was often not beneficial. Through silence, she accomplished almost everything. The Mother of God was the light that illuminated the whole world: both heaven and earth”.
Thus speak the Great Spiritual Fathers, not with their mouths, but with their hearts; therefore, having the great chance to listen to and behold them, we can partake, even if only a little, of their state of communion with God.
A.S.
1 Comment
Jenica
„Ea lucra încontinuu cu Dumnezeirea înlăuntrul ei, și atunci nu avea nevoie de o comunicare în afară, cu oamenii, că nu era, de multe ori, folositoare. Prin tăcere a făcut aproape toate”. Adesea găsesc acest cuvânt și în Theotokarion. Când obosesc, când mă doare, când simt singurătate, alerg la el. Dar nu mi-i de ajuns, pentru ca nu cunosc. Nu înțeleg. Nu am gustat. Și atunci plâng. Sufăr. Tânjesc ca un simplu muritor. Pentru că greul rămâne, pentru că eu nu pot să îl îndepărtez, nici nu am lacrimi fierbinți să chem... să îl ridice. Oare câtă dragoste avea în inima Ei Stăpâna noastră? Cum oare este să simți că nimic, dar absolut nimic altceva nu te mai poate mângâia? Cum este oare să guști, să simți acea dragoste curgându-ți în vene, în creier, în inimă, în toată ființa ta? Cum trebuie să tânjească toată ființa după ceea ce știe din trăire că este aievea? Nu, nu mă gândesc și nici nu caut să înțeleg ce era în inima Stăpânei noastre, pentru că nu este al nostru. Dar nu pot, pur și simplu nu pot să nu mă întreb cum este să arzi de dor. De dor după Hristos, cu adevărat! Cred că aceasta se poate trăi numai și numai dacă El Însuși a fost acolo. Dacă a binevoit să sufle... ca să știi ce cauți. Ce dorești. Ce lipsește! Ascultându-l pe părintele, am lăcrimat. Nu știu de ce. Poate de un dor pe care nu îl înțeleg (încă. Doamne, ai milă!) sau poate doar din slăbiciunea firii. Mulțumesc! Vă mulțumesc pentru acest cuvânt! ❤️🤗