A fi mamă este deopotrivă greu și ușor. Sau poate că maternitatea este, de fapt, o pendulare continuă între cele două. Într-o clipă simți că le poți duce pe toate, iar peste zece minute cauți în frigider un lucru pe care tocmai l-ai pus în dulap. Și, culmea, tot tu te întrebi de ce ești obosită.
Am observat că greul nu vine întotdeauna din grija pentru copii. De multe ori vine din încăpățânarea noastră de a le face pe toate. Ne alcătuim în minte o listă frumoasă și ordonată pentru ziua care începe, numai că lista nu știe că avem copii. Copiii, în schimb, au propriul program. Și propriile urgențe. De obicei, exact când ai pus mâna pe ceva important.
Așa ajungem să alergăm dintr-o parte într-alta, să rezolvăm, să trebăluim, să strângem, să gătim, să răspundem, să împăcăm, să căutăm șoseta dispărută și, undeva printre toate acestea, să uităm să ne mai oprim. Cred că una dintre lecțiile pe care încă le învăț este tocmai asta: să știu când să mă opresc.
Și tocmai aici am văzut, de atâtea ori, cum Dumnezeu poartă de grijă. Este o mare binecuvântare să ai lângă tine un soț care îți vede oboseala și o poartă împreună cu tine. Uneori, ajutorul lui vine printr-o discuție mult-așteptată. Părinții cu mai mulți copii știu bine cum e: ajungi să schimbi cu soțul mai multe mesaje pe WhatsApp decât vorbe față în față, deși locuiți în aceeași casă. „Ai luat pâine?”, „La ce oră îl aduci?”, „A adormit?”, „Nu uita de...” devin, fără să vrei, o bună parte din conversațiile zilei. Iar când, în sfârșit, casa tace, copiii dorm și prindeți câteva clipe numai pentru voi − chiar dacă e trecut bine de miezul nopții −, să stai lângă omul tău și să vorbiți câte-n lună și-n stele devine un adevărat răsfăț. Uneori nici nu mai contează că a doua zi alarma va suna nemilos. Pentru câteva clipe, nu mai sunteți doar mama și tata, cei care organizează, rezolvă și împart sarcini. Sunteți din nou voi doi. Alteori, înseamnă să preia copiii pentru o vreme, să rezolve ceva în locul tău sau pur și simplu să-ți spună: „Lasă, fac eu”. Și, în anumite zile, aceste trei cuvinte valorează foarte mult.
Dar am mai trăit ceva special după nașterea fiecăruia dintre copiii mei. De fiecare dată când ajungeam la Sfânta Liturghie și mă împărtășeam, simțeam că primesc puteri pe care înainte nu le aveam. Și nu este o figură de stil. Am simțit ajutorul și trupește, și sufletește. Oboseala nu dispărea ca prin minune, copiii nu deveneau brusc mai puțin copii, iar treburile mă așteptau cuminți acasă. Dar eu mă întorceam altfel la ele. Mai așezată. Mai întărită. Cu mai multă pace. Aici e taina: Dumnezeu nu ne ia întotdeauna greul, dar ne dă puterea de a-l purta fără să ne pierdem pacea. Și ce mare lucru este acesta!
În fiecare zi mă rog să pot fi o binecuvântare pentru cei din jurul meu și să nu pierd pacea inimii în mijlocul lucrurilor mărunte care par, pe moment, uriașe. Mă rog pentru ai mei și încerc să mă bucur de ei acum. Nu după ce termin treaba. Acum. Azi. Pentru că și ziua aceasta, cu zgomotul, dezordinea, oboseala și râsetele ei, este un dar. Iar mamelor care sunt obosite până în măduva oaselor − și știu bine că există astfel de zile − le-aș spune doar atât: lăsați câte ceva de făcut și mâine. Și, mai presus de toate, rămâneți aproape de Hristos.
Andreea Macra