Adame, unde ești?

(Dialog imaginar inspirat de pictura diaconului Andrei Bodko)

Hristos: Adame, unde ești?

Adam: Nu știu, Doamne. Toată lumea mă găsește. Eu nu mă mai găsesc.

Hristos: Eu te-am găsit.

Adam: Atunci de ce mă întrebi?

Hristos: Ca să-mi spui tu unde ai ajuns.

Adam: Departe.

Hristos: De cine?

Adam: De Tine. De mine. De oamenii pe care îi iubesc. Sunt mereu ocupat, mereu conectat, mereu undeva. Și parcă nu mai sunt nicăieri.

Hristos: De când ți-ai dat seama?

Adam: De mult. Numai că am continuat.

Hristos: De ce?

Adam: Era mai ușor să mă țin ocupat.

Hristos: Și acum?

Adam: Am obosit.

Hristos: Ce te-a obosit?

Adam: Să răspund tuturor. Să par că sunt bine. Să țin totul sub control. Să mă trezesc dimineața și s-o iau de la capăt. Cel mai rău e că m-am obișnuit să trăiesc fără Tine.

Hristos: Eu n-am încetat să te caut.

Adam: Credeam că Te-am pierdut.

Hristos: Tu ai plecat, Adame. Eu nu te-am părăsit.

Adam: Atunci de ce Te simt atât de departe?

Hristos: Pentru că ai mers mult fără Mine.

Adam: Mi-e rușine că Te caut abia acum.

Hristos: Eu te așteptam.

Adam: Și dacă mâine mă întorc la aceeași viață?

Hristos: Cheamă-Mă iar.

Adam: Și dacă uit iar de Tine?

Hristos: Eu nu uit de tine.

Adam: De ce mă mai vrei?

Hristos: Pentru că te iubesc.

Adam: Așa cum sunt?

Hristos: Așa cum ești acum.

Adam: Nu știu să mă întorc.

Hristos: Oprește-te din fugă.

Adam: Și după?

Hristos: Rămâi.

Adam: Doamne...

Hristos: Te ascult.

Adam: Mi-a fost dor de Tine.

Hristos: Știu.

Adam: Atunci cum de nu Te-am auzit până acum?

Hristos: Pentru că toate celelalte vorbeau mai tare.

Adam: Iar acum?

Hristos: Acum M-ai auzit.

Adam: Mai stai puțin.

Hristos: Sunt aici.

Adam: Să nu închizi.

Hristos: Nu închid, Adame. Rămân.

Pr. Ioan Gînscă