Aș fi putut fi tu;
și chiar eram
când stam pe prag și așteptam...
doar așteptam.
Aș fi putut fi tu
când te-ai poticnit
Roiul întunecat
spre tine a țintit
Aș fi putut fi tu
când ai alunecat
Plutim pe aceeași banchiză
nu-i nimeni salvat
Aș fi putut fi tu
când ai căzut
Suntem scântei
ce-nsuflețesc același lut
Aș fi putut fi tu
când te-am ucis
Și ne-am rostogolit
ca fulgeru-n abis
Aș fi putut fi tu
stăruitor, mereu
Dar am ales să cred
că sunt doar eu...
Maria Dragomirescu
Fotografie de Ștefan Lobonț / pexels.com
3 Comentarii
Anastasia
❤️❤️❤️🤗🤗🤗🤗🤗🤗
Jenica
Simt dor și regret citindu-te! Îmi place cum ai transformat acestea în aripi ce și-au împlinit menirea. S-au zbătut cu putere și la final au plecat lăsând în urmă doar un fâlfâit. Te îmbrățișez cu inima!❤️🤗🤗
Maria
Ce frumos spui tu... Cred ca orice text se împlinește doar prin cel care îl îngăduie, îl primește. Întorc îmbrățișarea!