Cancerul lui Mircea și „Raiul cel nins” al lui (II)

Fericitul sfârșit

Mircea, întorcându-se acasă și așteptându-și moartea în rugăciune, se bucura de întâlnirea cu Hristos. Frații lui de la biserica unde mergea, dimpreună cu Părintele duhovnic și cu copiii cărora le ținea cateheze au venit într-o zi ca să-și ia rămas-bun de la el. Înregistrarea video a acestei întâlniri este unică.

De asemenea, Maica Stareță Evloghia, care a dorit să afle detalii despre ultimele ceasuri ale vieții sale, a primit de la Anca [soția lui Mircea] următorul mesaj, curând după adormirea lui:

„Până sâmbătă, starea lui Mircea a fost bună. A fost lucid, doar nu putea să mai meargă. Apoi, după Liturghie, a avut o convulsie care l-a lăsat cu pareză pe partea stângă și a început să vorbească și să înghită din ce în ce mai greu. Luni nu mai putea vorbi, dar scria pe hârtie tot ce avea nevoie. Printre aceste nevoi, totdeauna scria și «Slavă lui Dumnezeu!», «ΔόξατωΘεώ».

Noi am văzut că starea lui se degradează, dar de multe ori mai trecuse prin astfel de momente și își revenise.

Totuși marți dimineață a început să respire din ce în ce mai greu. Am chemat un preot din apropiere, care l-a împărtășit. Chiar Mircea a cerut aceasta, prin semne, arătând pe cineva care binecuvântează, și așa am înțeles că dorește un preot.

Apoi a sosit și Părintele duhovnic, pe care îl anunțasem că Mircea se simte rău. I-a citit multe rugăciuni și psalmi. Mircea gemea, avea dureri, pentru că nu-i mai puteam da analgezice, din cauză că nu mai putea să înghită. Lua medicamente ușoare împotriva durerii ‒ acesta a fost un dar de la Dumnezeu că nu a avut nevoie de ceva puternic. El însuși și-a dorit să nu ia morfină, ca să fie conștient când va trece la Domnul.

În timp ce Părintele duhovnic îi citea rugăciuni, noi ne întrebam dacă ne mai aude, sau dacă ne înțelege. Ne-am dat seama că înțelege tot, și înțelege cu inima, deoarece la Psalmul 50 i-a curs o lacrimă. Această lacrimă Anca o are la mare preț!

După ce Părintele duhovnic i-a citit aceste rugăciuni, Mircea a căzut într-un somn ușor, liniștindu-se mult. Din nou, acesta a fost un dar de la Dumnezeu, căci, în mod normal, ar fi trebuit să aibă dureri, din cauză că nu-i dădusem analgezice. Dar rugăciunile l-au liniștit mult și a dormit în restul zilei. De asemenea, deși era complet imobil în rest, singurul lucru care se mai mișca în mâna lui erau metaniile. 

În timpul zilei a mai fost un moment destul de lung, cam 20 de minute, când a plâns cu lacrimi multe în acest somn al său ușor. Anca este sigură că nu a plâns de durere, căci de durere doar gemea, nu plângea. În general nu a plâns deloc în perioada de dinainte, doar în această ultimă zi. Și a mai fost odată un moment, când Ileana [fiica cea mare] i-a citit din Epistola către Corinteni și atunci a plâns în hohote, dar asta a fost cu o săptămână înainte.

În ziua aceea din urmă a avut acest plâns cu suspine. Ancăi i s-a părut că stătea în fața cuiva, sau cu cineva de vorbă, căci din când în când avea o mișcare a lui, ridicând din umeri ca și cum ar fi spus: «Nu știu...».

Pe la ora 16:30, dintr-odată, din acest somn al său ușor, Mircea a scos un strigăt. Eram cu el. Am crezut că atunci a fost momentul când a trecut la Domnul, căci se învinețise la față, dar au mai urmat alte strigăte. Anca a chemat-o pe mama lui și l-au ținut fiecare de câte o mână. Mircea s-a liniștit, a început să respire din nou normal și am crezut că a trecut acel moment.

Dar nu a ținut mult și am simțit că se pierde pulsul. Aveam o mână pe mâna lui, iar cealaltă mână, pe inimă. La un moment dat nu i-am mai simțit pulsul, dar inima a continuat să bată. Între timp venise și Ileana. Cu toții ne rugam. Apoi Mircea s-a dus la Domnul, cu pace. A fost atât de lin, că mie nu mi-a venit să cred o vreme, rămânând încă mult cu mâna pe inima sa.

Deși a avut acea culoare vânăt-roșu înainte de a trece la Domnul, la puțină vreme după adormire a dobândit o culoare alb-luminoasă, foarte frumoasă. Mircea avea chipul senin și a trecut cu pace, așa cum îi este numele. Dumnezeu să-l numere cu Sfinții Săi!

Ileana a fost cea care i-a închis ochii, după dorința lui.

Atât eu, cât și copiii suntem cu pace. L-am simțit în inimă pe Mircea după ce s-a dus la Domnul, de aceea nu am putut crede că Mircea s-a dus. Îl simt cu mine, întru Domnul.

A fost preocupat de teologia Sfântului Grigorie Palama, și până în ultimele zile s-a interesat de un detaliu din teologia Sfântului. Chiar și luni, când nu mai putea vorbi, scria pe foaie despre acest detaliu. Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”.

Descrierea aceasta este realistă și are multă putere. În continuare, Maica Stareță mi-a scris:

„30 octombrie 2019

Binecuvântați, Sfinte Părinte!

Mircea a avut, cu mila Domnului, sfârșit creștinesc, în pace, și nădăjduim să aibă parte și de vederea și glasul cel mult-dorit. 

Vă voi trimite detaliat ce mi-a scris Anca. Acum Vă spun ce am văzut eu.

Domnul a rânduit să fiu în București ieri și am ajuns grabnic la Mircea, la doar câteva ore după trecerea sa la Domnul. Purtarea bolii a fost o adevărată mucenicie primită cu smerenie, cu toată inima de Mircea, chiar cu dor. Nu a luat decât un analgezic foarte ușor, pe care îl folosim și noi uzual. Acum, la săvârșirea sa, i-am văzut coasta, unde avea o rană deschisă înfricoșătoare. M-am cutremurat ‒ era tocmai coasta în care a fost Domnul străpuns! Fără cuvinte... Tot trupul plin de tumori, aceasta în parte și la vedere.

În după-amiaza aceasta va ajunge la mănăstire, cu mila Domnului. Slujba de înmormântare va fi joi la ora 12.

Slăvesc pe Domnul pentru suflețelul lui Mircea. 

V-a iubit și Vă iubește ca un adevărat ucenic întru Hristos Domnul, păzind cu sfințenie și primind cuvântul lui Dumnezeu ca pe Însuși Domnul. 

Îmi pare tare rău acum că n-am reușit să mă fac o transmițătoare vrednică a cuvântului lui Dumnezeu, dar Domnul a lucrat peste toate.

Fie ca întru Lumină să vedem Lumina, împreună cu toți Sfinții care au urmat Mielului Hristos!”.

Mircea a trecut prin mucenicie, fără analgezice puternice, ca să poată fi conștient, să se poată ruga și să se întâlnească cu Hristos întru bucurie.

 „Luminatul praznic pascal”

Slujba de înmormântare a fost „un mic Paște”. Mi-a scris Maica Stareță Evloghia:

„31 octombrie 2019

Zi și lumină! Binecuvântați, Sfinte Părinte! 

A fost un praznic luminos trecerea lui Mircea. Și toți au simțit aceasta. Au venit destui oameni, Mircea e mult-iubit, iar cuvântul și viața sa, mai cu seamă din ultimii ani, iubind teologia isihastă și căutând să facă din teologie viață, a preschimbat pe mulți. Un mic apostol isihast!

Au slujit zece preoți.

Aseară, când am primit mesajul Vostru, eram cu Anca și i-am citit și i-am dat și fotografiile. Tocmai îmi povestea de un cuvânt ce i l-ați spus la acel hram la Mănăstirea Pelaghia. S-a bucurat foarte mult.

Și pentru Anca slujba a fost plină de lumină cu adevărat, în chip minunat. Chiar îmi mărturisea cu sfială aceasta. Și Vă mulțumește... mai presus de cuvinte.

Anca e plină de lumină, cu rugăciunea Voastră ‒ a mijlocit și Mircea aceasta, cred. Și eu mă bucur și mă rog să poată păstra darul. Și Anca se roagă pentru aceasta, să păstreze vie moștenirea duhovnicească și darul încredințat prin aceste experiențe.

Nu mai știu ce să spun... iertați-mă.

Mulțumim Domnului că ne-a dăruit să cunoaștem un om binecuvântat, un om al lui Dumnezeu!”. 

Ce expresii minunate: „praznic luminos”, „Paște”, „iubea teologia isihastă”, „căuta să facă din teologie viață”, „un mic apostol isihast”, „Anca e plină de lumină”, „să păstreze darul”, „moștenirea vie”!

Jugul creștin

După câteva zile, Anca, soția lui Mircea, mi-a trimis o scrisoare importantă.

„2 noiembrie 2019

Înaltpreasfințite Părinte!

Vă scriu câteva rânduri de mulțumire pentru tot ce ați făcut pentru noi. Dacă Mircea s-a sfințit, aceasta o datorează Sfinției voastre, teologiei pe care ne-ați predat-o, sfaturilor cu care ne-ați călăuzit și rugăciunilor în care ne-ați scăldat. Mai ales în ultima vreme, când eram foarte risipiți în grijile lumii acesteia, fiecare cuvânt pe care ni l-ați trimis a fost hotărâtor în parcursul lui Mircea. A făcut ascultare desăvârșită față de Sfinția voastră, de fiecare dată, chiar și atunci când și-a dorit cu ardoare altceva. Și-a dorit să se facă monah, dar a rămas în lume. Și-a dorit să moară la mănăstire, dar s-a întors în sânul familiei. Și-a dorit să nu mai urmeze nici un tratament, dar a urmat tratamente grele până în ultima zi, numai pentru cuvântul Sfinției voastre. Și, mai mult decât orice, s-a rugat până în ultima clipă (sau cel puțin până când, fizic, a putut), pentru că ne-ați adus aminte de rugăciune, iar și iar. Pentru aceasta, ați salvat sufletul lui și sufletele noastre.

Am fost adânc mișcați de toate mesajele pe care ni le-ați trimis, de care nu ne-am simțit vrednici și care ne-au copleșit, zdrobindu-ne inimile. Dragostea Sfinției voastre a fost o bombă atomică pentru împietrirea inimilor noastre. Știu că ați fost alături de Mircea nu doar în chip văzut, ci și nevăzut, știu că l-ați călăuzit și l-ați întărit mult peste ceea ce putem noi să înțelegem. V-a fost cu adevărat ucenic și fiu duhovnicesc. Fără Sfinția voastră nu știu cum am fi rezistat, pentru că au fost momente extrem de grele, și nu doar din cauza bolii, ci și din cauza multor ispite.

Vă mulțumesc, în numele lui Mircea, și pentru alte două daruri: Gherondissa Galaktia și Gherondissa Evloghia, care ne-au întărit cu rugăciunile lor în chip mai presus de înțelegere.

Mircea este un vas de lut modelat de Sfinția voastră, pentru a primi harul Duhului Sfânt!

Vă mulțumim. Rugăciunea Sfinției voastre este respirația noastră!

Anca și copiii”.

Eu nu am făcut nimic special, dar ceea ce scrie vădește sensibilitatea inimii ei. Și Anca s-a dovedit o creștină binecuvântată. I-am răspuns:

„Draga mea Anca,

Am citit scrisoarea ta cu multă emoție. Binecuvântata adormire a lui Mircea deja mă mișcase mult. Am urmărit cu inima toate evenimentele care s-au petrecut, iar în răstimpul când s-a desfășurat slujba de înmormântare, m-am rugat cu inima în chilia mea. Am fost și eu printre voi.

Mircea a fost un om binecuvântat. V-am îndrăgit pe amândoi din prima clipă când v-am cunoscut. Am văzut la voi o râvnă autentică pentru Dumnezeu.

De la primele noastre întâlniri îmi amintesc o întâmplare. La aeroportul din București veniseră mulți oameni ca să mă întâlnească și să audă un cuvânt teologic. În timp ce mergeam, mulți oameni mă urmau. Atunci Mircea mi-a spus: «Am citit viața Sfântului Paisie Velicikovski, care mi-a plăcut mult. Aș fi vrut să fi trăit atunci ca să înțeleg de ce îl urmau oamenii. Este exact ceea ce văd acum, că oamenii vă urmează în timp ce le vorbiți despre Rugăciunea minții. Așa trebuie să se fi întâmplat și cu Sfântul Paisie Velicikovski».

Voia să-mi asculte cuvântul și să-mi citească textele. Acest lucru l-a determinat să facă efortul de a învăța limba greacă. Astfel, asculta toate omiliile mele, citea textele mele și se bucura mult. Mi-a scris odată entuziasmat, după ce citise în autobuz o cărticică a mea intitulată «Taina pedagogiei lui Dumnezeu», în care se vorbea despre prima venire a dumnezeiescului har, despre ridicarea dumnezeiescului har și venirea din nou a harului. M-a impresionat faptul că i-a plăcut această carte, lucru ce vădea căutările lui.

Într-una din întâlnirile noastre de la Nafpaktos și-a deschis inima și mi s-a mărturisit. Mi-a descoperit lumea lui lăuntrică, iar eu i-am arătat o deosebită dragoste. Cred că îți amintești cum v-am vorbit la mitropolie; erai și tu, în urmă cu câțiva ani, de Ajunul Bobotezei.

Vedeam ascultarea lui. Avea năzuințele lui. Eu încercam discret să-i spun părerea mea, iar el înțelegea imediat, prindea sensul adânc al cuvintelor mele și le punea în lucrare. Avea o mare dispoziție pentru ascultare.

Pe parcursul bolii sale am înțeles cu inima că voia să trăiască, pentru că te iubea mult, după cum îi iubea și pe copii. Însă când a înțeles că i se apropie sfârșitul, atunci s-a dăruit deplin lui Dumnezeu și voia să-L întâlnească în rugăciune. Mi-a scris aceste lucruri într-un mesaj. Aceste lucruri le scrie un om curajos, un ucenic bun și binecuvântat al lui Hristos. Cu adevărat a avut o adormire cuvioasă, în harul lui Dumnezeu, și L-a întâlnit pe Hristos, pe Care Îl iubea.

Am dorit să treacă la Domnul acasă, lângă voi, ca să vedeți cum pleacă din această lume un bun creștin. 

Se cuvine să-I mulțumești lui Hristos că ți l-a dat pe Mircea ca dar al Său. Desigur, știu prea bine că și tu ai fost darul lui Dumnezeu pentru el. Te iubea mult și, dacă Mircea a ajuns aici, acest lucru ți se datorează și ție, căci ai stat alături de el ca o soție vrednică și o creștină binecuvântată. Așa cum v-am spus, mă simt și eu membru al familiei voastre și veți avea totdeauna dragostea mea.

Te rog să transmiți dragostea mea Ilenei, Mariei și lui Ioachim. Sunt copii vrednici ai unor părinți vrednici și binecuvântați.

Dumnezeu să vă binecuvânteze îmbelșugat. Acum, când Dumnezeu îl are pe Mircea lângă El, mai mult se va îngriji de voi”.

Frumusețea „Raiului nins”

Cel mai uimitor este că s-a găsit printre însemnările lui Mircea un mic text pe care l-a scris cu câteva luni înainte de adormirea lui întru Domnul. Scria:

„Aseară târziu am ieșit să mă plimb prin Rai. Raiul care se mijea în satul meu sub fina cernere a ninsorii.

În Rai m-am trezit singur. Nici țipenie de om. Oare pentru cine a fost făcut Raiul? Nu era nimeni cu care să împart această frumusețe. Doar că ningea, și pământul își primea acoperământul său. Nici urmă de mocirlă, nici urmă de răni, nici urmă de vinovății. Toate albe, toate curate. Nici urmă de victime, nici urmă de poftă stăpânitoare asupra aproapelui. Nici urmă de gânduri. Doar Raiul. Și atunci mi-am amintit îndată că un om sfânt mi-a spus într-o seară de vară că vedea harul ca pe o ninsoare ce cădea pe creștetul său. Maica Domnului ningea cu harul ei peste pământul inimii noastre însetat. Fericită unire!”.

Și mai uimitor este că în ziua înmormântării sale au căzut primii fulgi de zăpadă la Mănăstirea Diaconești, adică „Raiul lui Mircea”. A căzut zăpada peste „pământul însetat al inimii” lui Mircea, albă și curată, fără „urmă de gânduri”, fără „urmă de mocirlă, de răni și vinovății” ‒ o „fericită unire”!

Zăpada este simbolul curăției inimii, după cuvântul lui David, Regele și Prorocul: „spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50:8). Din câte știu, „zăpada lui Mircea” sunt rațiunile ființelor, potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, adică energia necreată a lui Dumnezeu din zidire. Binecuvântat este „Raiul cel nins” al lui Mircea, care răspândea bunătate, căldură și nădejde! Binecuvântată este intrarea în patria mult dorită și luminoasă – Paștele veșnic!

noiembrie 2019

Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Traducere de Tatiana Petrache

Text apărut în „Familia Ortodoxă”, ianuarie 2020

https://inpridvor.ro/cancerul-lui-mircea-si-raiul-cel-nins-al-lui-i/