Mai toarnă-mi puțină Lumină-n cafea
şi oprește zgomotele de afară;
să se audă pe fundal
doar petalele
florilor din copaci,
căzând pe pământul din mine.
Cel ce îmbraci cerul cu nori,
astâmpără-mi setea cu apa cea vie!
Deschide-mi obloanele minții,
să văd mai blând și mai bine,
că dincolo de tot cenușiul
stă tot un albastru,
ce-așteaptă să fie curățit,
spălat de baia lacrimilor;
miruit,
mirosind a infinit și a aprilie.
Mai toarnă-mi puțină Lumină-n cafea,
şi stai,
Tu,
Doamne,
mereu, tot mereu lângă mine.
Silvana Bașa
11 Comentarii
Ana Banica
Albastru de minunată poezie! Şi, mi se pare mie, sau muntele care se ridică deasupra mării din poză e Athosul?:)❤️
Silvana B
Mǎ bucur mult! 🤗 da, așa este: în zare e Sfântul Munte Athos. 🥰
Silvana B
Sfântul Munte răsărind la răsărit 🤭
Anastasia
Amin!❤️❤️❤️
Silvana B
Amin! 🙏🏻🤗
Georgiana
Aaa, acum am înțeles rostul cănilor de cafea purtate la răsărit și la apus, în căutarea Luminii. 🙂
Silvana B
Hahaha, da! Mereu! Și la munte, și la mare, și la orice colț de pășune sau potecă…🤭
Maria E.
Amin!
Silvana B
Amin! 🙏🏻
Cosmina
Extraordinar! Simți fiecare cuvânt și un gust de cafea celestă. Mulțumim!
Silvana B
Vǎ mulțumesc și eu! 🤗🌷