

Îți purtai frumusețea
Neglijent, aruncată pe-un umăr
Cu mâneca descusută
Și butonii de argint vechi
Gata să cadă
Eu dădeam roată-roată
Cu ochii țintă la ea
Și cu răsuflarea tăiată
Simțeam cum îmi cresc unghii
Simțeam cum privirea
Se face toată o gheară
Înfiptă cu sete, cu sete,
În beregata frumuseții tale
Simțeam cum gura
Te cheamă, te cheamă
Dezarticulat, descărnat
Vino, vino!
Și atunci, ai intrat în mare
Cum ești tu, un pic aiurit,
Privind mirat în jur
Cu frumusețea aruncată pe-un umăr
Și atunci, m-ai zărit
Îți zâmbeam frumos,
Cu dinții ascuțiți
A iubire.
Anca Stanciu
5 Comentarii
Iulia
O, da! Ce Iubire!
Jenica
Sensibilitate… dragoste… răni… dorințe… toate îngemănate au născut un minunat poem… Bucuria mea, ești minunată!❤️🤗
Cosmina
Ce poem supeeerb!!!!
Ana Banica
Anca mea care-mi face poftă de îndrăgostealăăăăă!
Anastasia
🥲❤️❤️❤️
