Ascultându-l pe Părintele Arsenie Papacioc ‒ sau, adeseori, doar privindu-l ‒ primești toată răspunsurile. În acest cuvânt scurt, avem un întreg program de viață: ce este femeia, ce este bărbatul, cum privim, cum ne plecăm, cum slujim. Cum facem florile să înflorească, iar nu să se ofilească. O întreagă Evanghelie, de unde se vede că Evanghelia e foarte modernă. Doar unele minți sunt blocate într-un statu quo confortabil. Iar confortul, firește, se menține cu sudoare. A altora. Întotdeauna.
Anca Stanciu
Fotografie de Cottonbro Studio / pexels.com
12 Comentarii
*
Vai cât de frumos ! Femeia se ofilește ca și o floare, imbatraneste mai repede atunci cand nu primeste dragoste. În cartea sf Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, scrie: "femeia a fost creata din coasta lui Adam, care se afla în partea de lângă inima, și, prin urmare, nu se afla în starea ei fireasca atunci când e lipsita de iubire. ... Sf Ioan Gură de Aur: sa i spui cuvinte de dragoste... niciodată sa nu i vorbești într un mod banal, ci cu prietenie, cu respect și multa dragoste. Sa o cinstesti mai mult decât orice și oricine, pentru toate, pentru frumusețe, pt înțelepciunea ei, și sa o lauzi. Sa faci vădit ca îți place compania ei și ca preferi sa ramai acasă, ca să fii împreună cu ea, decât sa ieși în piață. Dintre toți prietenii sa o preferi pe ea...". Domnul sa lucreze prin noi toți!
Un fiu
Dacă bărbatul o așază pe femeie pe tron, locul lui unde este?
*
Pe același tron
Anca Stanciu
Oare cine poate pune un împărat pe tron? Poate face asta un om obișnuit - sau un egal al împăratului? Răspunsul se află cuprins în însăși întrebarea!
Un fiu
În teatru se spune că pe împărat îl joacă Curtea, nu se joacă el pe sine însuși. Fără Curte nu există împărat pentru că tronul reprezintă un obiect de aparat, adică o poziție ierarhică superioară, absolută. Titlul nobiliar este cu totul altceva decât noblețea. Noblețea nu caută urcarea pe tron, deasupra. Ierarhia nu înseamnă superioritate și inferioritate, ci funcționalitatea unui sistem în care fiecare își face lucrarea conform firii date. Restul e doar o romanțare. Împărăteasa nu conduce împărăția decât văduvă, alminteri ea e doar sprijin, sfetnic și odihnă împăratului cârmuitor care nu rămâne cantonat într-un confort megalomaniacal, ci duce luptele necesare și poartă povara protejării și dăinuirii împărației sale.
Anca Stanciu
Este foarte bine cum spuneți - teoretic vorbind, argumentația este impecabilă. Practic, însă, se vede treaba că duhul megalomaniei ne bântuie pe toți, iar dacă ne aflăm în poziție de putere (nu doar împărătească, ci oriunde, oricând), o și exercităm din răsputeri. Ne-o amintește și Sfântul Efrem Sirul, când se roagă ca „duhul iubirii de stăpânie” să-l ia Dumnezeu de la noi. Acești Părinți, ca Părintele Arsenie, nu discută teoretic, ci din ce au văzut și au trăit. De aceea ei nu vin cu teorii, ci cu soluții - sau, mai bine-zis, cu antidoturi la teorii. „Unul ca altul” - da, asta desființează ierarhia veterotestamentară și ne aruncă direct în „anarhia” neotestamentară. Acolo unde „Duhul face viu” și „litera nu ucide”. Acolo unde nu mai contează cine are „dreptate”, ci cine are dragoste. De ce oare să nu ne batem pe care înmulțește mai mult dragostea, decât pe care stăpânește mai abitir?
Un fiu
Mulțumesc. Și teoriile susținute de dumneavoastră pot fi impecabile din punct de vedere teoretic. Practic însă, nu-mi dau seama cum „se vede” clar cum megalomania ne cuprinde pe toți. Pe care anume? Ca fenomen general sau ce anume? Recunosc că îmi displac lucrurile diluate, relativizate prin eternul „da, dar...” care nu înseamnă decât că „Da, afirm despre cutare lucru că este așa, dar nu e chiar așa”. Una sunt nuanțele și alta este relativizarea unui lucru. Logic, un lucru nu poate fi într-un fel, dar să totuși să nu fie în acel fel. E acea lege fundamentală a logicii numită și a noncontradicției. E bine la lucrurile să se simplifice, indiferent de hățișurile retoricii și de prestația unuia sau altuia. Aici ar trebui să intervină principiul rațiunii suficiente, apoi despre cele tainice, nevăzute, odată ce e lumină pe calea minții, vor fi și acelea cu putință.
Un fiu
Bărbatul trebuie să prețuiască femeia, să se plece să o culeagă și s-o așeze pe tron. Asta este ceea ce el face pentru ea. Femeia însă, în același duh de prețuire reciprocă, ce anume trebuie să facă spre bărbat? Mulțumesc
*
... prețuire reciproca...
Anca Stanciu
Părintele răspunde deja: femeia este „Împărăteasă dăruitoare”. Atunci când e prețuită ca Împărăteasă, se va purta și ea împărătește și va dărui fără a mai ține socoteală, nemărginit, și mai ales în libertate. Iar bărbatul va primi infinit mai mult de la împărăteasă decât de la o roabă! Deci amândoi sunt câștigați.
Irina
Ce frumos 🌻🌺🌼🍄🤗
Alexandru
Ce mai pot adăuga acestor cuvinte pline de adevăr? Mă straduiesc să iubesc femeia, cu iubirea Lui!