Pășeam pe pământ ca pe lună
Ușor pe deasupra lucrurilor
Fără să mă mai împiedic
Afară de buturugile gândurilor,
Fără să mai cad în gropi
Afară de crevasele urletelor,
Fără să mă mai ating de noroaie
Afară de mlaștina uitării
Și, cum mergeam eu așa, plutind
Îmi părea că visez
Îmi părea c-am murit
Îmi părea c-am văzut
Un film mut
Cu două personaje oarbe
Ce-și vorbeau cu degetele
Acordate pe strunele trupurilor
Și-mi părea
Că poezia
Nu noi pe ea, ci ea pe noi
Ne făcuse două versuri
Ce rimau la nesfârșit
Sorbindu-și unul altuia
Veșnicia.
Anca Stanciu
6 Comentarii
Maria E.
"Sorbindu-și unul altuia Veșnicia." - Aceasta e iubirea!
Anca Stanciu
Mulțumesc! Vă sărut mâinile și picioarele cu care vibrați pe aceeași strună! Tare-i bine să nu cânți solo :) Și, pentru a se pricepe mai bine titlul, îl amintesc pe Celibidache... https://www.youtube.com/watch?v=NyDQAi_hjMM
Cosmina
Ce definiție! De Evanghelie, de cântarea Cântărilor ești!
Ana Banica
Așa visez eu dragostea dintre el și ea - două versuri rimând la nesfârșit, vorbindu-și cu degetele acordate pe strunele trupurilor. Ești o binecuvântare, iubită Ancă arheoloagă de frumos!
Maria Tudor
Doamne, Anca, fiecare cuvânt al tău e o expresie interioară întrupată! Atât de viu, de clar, încât parcă putem atinge emoțiile, vibrațiile lăuntrice prin versurile tale. Ești omul-poezie.:). Și te înțeleg perfect!
Anastasia
❤️❤️❤️