Logo

Cel mai măreț Cuvânt

Data Publicării

„Fecioara nu a vorbit. Nu a spus nici un cuvânt de la sine. De ce? Pentru că ne-a dat cel mai măreț Cuvânt: pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. L-a adus în această lume. După asta, ce alt cuvânt ar mai fi putut spune, de vreme ce deja adusese pe lume cel mai măreț Cuvânt: pe Însuși Dumnezeu, Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi? Nu-i mai rămăsese nici un alt cuvânt de spus. Din această pricină, doar prin tăcere, a păstrat acest Har înlăuntrul inimii sale, precum Evanghelia ne-o spune iară și iară.

Întreaga ei viață a fost una de deșertare de sine. Întotdeauna a rămas în spatele lui Hristos, fără a fi văzută și fără a fi auzită, adică smerindu-se până la sfârșit, pentru a păstra desăvârșirea Harului.

Iar Născătoarea de Dumnezeu, care a primit cel mai mare Har, a purtat cea mai mare Cruce în viața ei. Și a făcut totul după cuvântul Fiului său de a nu fi văzută de oameni”.

Arhim. Zaharia de la Essex


1 Comentariu

E

Ecaterina

Cât de profund este adevărul... și cât de dureros. Deșertarea de sine aduce bucurie (duhovnicească) numai celor care au primit darul de a înțelege rostul omului pe pământ. Eu m-am luptat toată viața căutând în diverse direcții acest rost... ...care nu face parte ÎNCĂ din soft-ul minții, inimii sau sufletului meu. Aștept, rugându-mă să mai primesc în dar cel puțin încă o părticică rătăcită, pierdută de secole... care să întregească, oarecum, marele și adevăratul puzzle al rostului vieții omului pe pământ. Fără înțelegerea acestui rost, toate citaniile duhovnicești sunt ca acele "semințe aruncate" pe un teren uscat, care nu pot prinde nici cea mai firavă rădăcină.

Lasă un comentariu