Olog, fărʼ de-un picior, cu lepră împodobit,
puțină moarte-n rânjet, un ochi mi s-a coclit,
amară limbă neagră, de-i bagă în sperieți,
la timpuri potrivite, pe bravii nătăfleți,
sclipiri pieziș de săbii, flacără în priviri,
ascunse bine toate sub mândre zugrăviri,
lăcaș surpat cu vaiet, zid greu proptit cu mâna,
jos mlaștină, sus ceruri, săgeata mi-e cununa,
suflet pustiu și aspru, tăiat de zbârcituri,
cuibar pieziș și moale bufniței din dărâmături,
izvoare seci săpându-și albia către Tine.
Doamne, slujește Liturghia Ta în mine.
Anca Stanciu
1 Comentariu
I
Irina P
Frumos ❤️