https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=BFL1sjxsNVo
(Pentru activarea subtitrării faceți click pe rotița din dreapta jos a ecranului / Subtitles / Romanian)
Privilegiul de a auzi glasul unui Sfânt este nespus de mare. Căci, și dacă nu pricepem ce spune, însuși tonul vocii sale este tămăduitor, cald, plin de blândețe și de duioșie. Lent, fără grabă, simpla sa auzire ne este medicament împotriva vâltorii ce ne împresoară astăzi. Vibrând de dragoste, ne dezvăluie preaplinul inimii sale. Mocnind de bucurie, ne aprinde uscăciunea mâhnirii noastre. Iradiind de Duhul, ne umple venele sufletului de Viață.
Și, pentru că vorbește despre deșertare, ce poate face altceva un sfânt decât să se deșerte înaintea noastră, oferindu-ne întreaga lui experiență a căii către Domnul? Sfântul Sofronie ne dezvăluie aici, în pași mici, cum să facem să ajungem sfinți, cum să facem să ne asemuim Domnului. Și cum este Domnul? Dragoste este. Smerenie este. Deșertare este. Sunt cu putință acestea la oameni? Iată că da, ne spune Sfântul. Luați aminte la mamă, cum îi slujește pruncului ca o roabă, fără să simtă nici o defăimare când face activitățile cele mai de jos, dimpotrivă! Iară acest chip de rob nu are nimic înjositor într-însul, ci măreț, asemenea Domnului, Care la fel ne slujește, ne spală, ne curățește, ne poartă (ontologic) și ne sfințește.
Anca Stanciu
Ne vorbește Sfântul Sofronie de la Essex
Mare lucru sfințenia! Iar noi ne învăţăm a ne simți păcătoşi. Și asta este bine. Dar totuşi, cuvântul lui Dumnezeu face cu noi în aşa fel încât chiar şi noi să putem deveni sfinți. Nu ne este tăiată calea către veșnica sfințenie a marelui nostru Făcător. Toate ne-au fost date de către Dumnezeul cel mai nainte de veci, Căruia firească Îi este marea, cea mai nainte de veci iubire.
Astfel, prin fapte mărunte, ne punem pe calea dragostei lui Hristos. Iar dragostea lui Hristos, pe care nu s-a încumetat să o cânte Siluan, ca fiind mai presus de toată înţelegerea şi tot cuvântul ‒ despre această dragoste a lui Hristos spunem că purcede de la Dumnezeu, Care este smerit. Exprimându-ne în formele Sfintei Scripturi, am putea zice că „Dumnezeu este smerenie”. Iar Dumnezeului celui smerit Îi este caracteristică dragostea smerită, iar nu dragostea semeaţă.
Iar când este vorba despre o astfel de smerenie, vorba este şi despre deşertare. Smerita dragoste a lui Dumnezeu ‒ căci El este smerit ‒ face ca iubirea să fie kenotică. Dumnezeu, Care prin Cuvântul Său a făurit tot ce există, S-a întrupat şi a trăit micşorându-Se până la limite de neajuns nouă. Iată trăsătura caracteristică iubirii lui Dumnezeu: ea este de sine deşertătoare, kenotică. Astfel Domnul, ca sa I se primească cuvântul, înainte de răstignirea pe Golgotha a spălat picioarele Apostolilor şi a zis: „Pildă am dat vouă, ca precum Eu am făcut vouă, şi voi să faceți”.
Dragostea omenească cunoaşte o dragoste ce se apropie de aspectul kenotic al dragostei dumnezeieşti mai mult decât orice altă manifestare omenească ‒ dragostea de mamă: ea toate le rabdă de la pruncuşorul ei, este gata a sluji pruncuşorului ei sub orice formă, oricât de înjositoare ar fi ea. Iată dragostea kenotică a mamei.
Și Domnul Se smereşte înaintea noastră ca mama înaintea pruncuşorului. Dacă ni S-ar fi arătat El în puterea Sa, ne-am fi înfricoşat să ne apropiem de El, ne-am fi înfricoşat să căutăm către El. Dar, ca să nu-l înfricoşeze pe om, El a luat asupră-şi fiinţa noastră trupească, existența, cu alte cuvinte „fiinţarea” (cuvânt puțin întrebuințat, dar care, ca şi concept filosofic, corespunde conceptului de existență). Și iată că atunci când, pentru dragostea lui Hristos, dintr-odată ne umplem de viziunea măreției Dumnezeieştii smerenii, atunci ni se pune pecetea lui Dumnezeu, şi viaţa noastră poate deveni sfântă şi plină de măreție, în ciuda chipurilor de rob sub care se exprimă această kenoză-deşertare.
Din „Convorbiri duhovnicești”, vol. I., de Arhim. Sofronie,
Editura Reîntregirea, 2004
Traducere de Ierom. Rafail (Noica)
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!