Din păcate, am dus școala foarte greu, începând chiar cu clasa întâi. Când învățătoarea a întrebat cum își spun părinții unul altuia, eu am fost un copil așa de fraier, că am spus adevărul... am spus cum se strigau fiecare. Copiii și învățătoarea au râs.
Observasem că acasă lucrurile nu mergeau între părinți cum mi-aș fi dorit. Vai, cât suferă copiii! În cele din urmă, părinții mei au divorțat.
Dumnezeu sa-l ierte pe tata... nu era un familist și avea amiciții foarte aiurea. Ce rău îmi pare pentru el, dar mai ales pentru mama și pentru noi! Mama a crescut singură trei copii. Bănuiesc că profesorii cunoșteau situația de acasă, și bănuiesc și că unii dintre ei vorbeau cu părinții copiilor.
Era atât de dureros să vezi cum ceilalți copii se feresc de tine... Nu înțelegeam de ce nu vor să se joace cu mine.
Din cauza întregii situații și de acasă, și de la școală, nu puteam să învăț. Îmi vine să plâng numai când mă gândesc! Numai note proaste aveam! Nu m-a ajutat nici un profesor, n-am simțit dragoste la nimeni, iar acasă, ce să aștepți?! Mama, draga de ea, își împărțea dragostea așa cum apuca.
Mai târziu, am găsit foarte multe răspunsuri la Părintele grec Simeon Kraiopoulos.
Copilăria a fost ca un blestem care a tot continuat. Eram nespus de bucuroasă când nu trebuia să mă duc la școală, pentru că nu trebuia să mai suport chinul psihic prin care treceam. Începusem să mai chiulesc din când în când numai ca să nu mai dau ochii cu profesorii. Sora mea mai mare învăța foarte bine.
La un moment dat, am început să realizez că tata bea. Mama nu l-a mai primit în casă.
Nu mă puteam concentra, nu puteam învăța. Nu puteam să fac socotelile înmulțirii, care logic sunt ușoare, și primeam de la tata, Dumnezeu să-l ierte, câte o palmă după ceafă. N-a rezolvat nimic cu asta, eu rămâneam tot în chinul meu lăuntric.
După o vreme, am întrebat-o pe mama dacă pot pleca la alta școală și, deși știam că are ștacheta mai ridicată, am vrut să mă transfer. Dar și acolo chinul a continuat. Colegii râdeau de mine că nu pot învăța bine, părinții multora aveau servicii high-class. O singură colegă începuse să stea de vorbă cu mine, dar în cele din urmă s-a terminat prietenia. Of, sărmanii copii cât mai suferă, mai ales în ziua de azi! Doamne, miluiește!
Cu chiu, cu vai, am terminat școala... Sărmana mama, mă ajuta cât putea.
La liceu am reușit să am două colege cumsecade, în rest se uitau de sus și râdeau. Îmi amintesc cum, în clasa a XII-a, pentru că eram un pic mai dezvoltată, doi colegi mi-au pus mâna pe piept. În momentul acela nu era nimeni în curtea liceului. A fost groaznic.
Nu am înțeles niciodată de ce a existat toată bătaia asta de joc. Am fost atât de descurajată...
După ce am terminat liceul, am început să învăț singură acasă limba engleză, și am învățat-o repede și cu plăcere.
Bucuria mea (cu ispitele de rigoare) a început abia după ce m-am întors în Biserică.
Anastasia
Fotografie de Saqib Ali / pexeles.com