„Mai mari, căpetenii, părinți, preoți duhovnici, cei care suntem însărcinați cu călăuzirea devenirii semenilor noștri: să nu devenim noi conștiința celui pe care îl educăm, ci conștiința lui să fie Dumnezeu, independent de mine. E greu, câteodată trebuie să mă impun, tot sunt nedesăvârșiri, începând cu cei mai mici pe care trebuie să-i călăuzim, în principiu (câteodată sunt mai buni decât noi).
Să avem asta în vedere: conștiința care trebuie să-l călăuzească pe cel pe care vreau să-l călăuzesc să nu fiu eu, ci Dumnezeu. Și, atunci este de neapărată trebuință ca omul liber să facă ceea ce face, liber să pășească în călătoria lui către Împărăție. Căci altfel, fiecare pas care nu este liber făcut nu are valoare veșnică. Are valoare disciplinară, morală, lucrurile merg cum trebuie, ca pe roate, da, dar nu e mântuire”.
Părintele Rafail Noica
Fotografie de Ann Bugaichuk / pexeles.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!