Ne străduiam să trăim viețile altora
Le lustruiam cu scuipat
Le făceam cărare pe mijloc
Și-apoi țuști în ele
Ca-ntr-o piscină prea puțin adâncă
De unde, vezi, capete sparte
Oase frânte, guri strâmbe
Ochi încălecați
Dar noi nu și nu
Ne trăgeam costumul de scafandru
Al vieții peste toate
Închideam fermoarul
Și păream ca noi.
Eram fericiți! Că așa era costumul
Cu colțurile gurii pictate în sus.
Doriți alt model?
Anca Stanciu
4 Comentarii
Jenica
❤️❤️
Maria Tudor
Te îmbrățișez Anca dragă! Orice vis este fermecător și poate de aici uneori, pe când încă suntem plutind îndrăgostiți, ne identificăm fără să știm cu fiece vis, măcar că nu este al nostru. Slava Domnului pentru avarii, ca să ne mai dezmeticim și să ne putem trăi propria poveste dinlăuntru. Ești ca de obiecei extrem de expresivă !
Cosmina
Ce dureros scrii tu, copilule mare care ești...
Anastasia
❤️❤️❤️❤️❤️❤️