.webp)
Avem la noi la biserică pe M, o fată trecută de 50 de ani, dintr-o altă lume, o nepământeană. Interesantă, inteligentă, blocată neurologic la o vârstă infantilă, cu o traiectorie de viață cutremurătoare, poate voi scrie cândva despre ea. Acestei M − lumea bună, din aia cu portofel de piele, din aia cu haine curate, vilă și piscină − îi cere adesea, în schimbul unei bancnote modeste, să se roage pentru necazuri de netrecut. Și M o face. Deci nepământeană cum e, la noi în comunitate M este o autoritate. Tot nepământeană.
În termeni medicali, eu cred că are ceva sindrom posttraumatic grefat peste un retard ...ea zicea, cu un fel de mândrie de om special și binecuvântat, că are o linie roșie pe buletin. Se îngrijora de curând că nu-l putea schimba, deși îi era nefolositor, că expirase, îl avea încă pe acesta de hârtie. Pentru că hoinărise după expulzarea din orfelinat pe străzi sau în casele celor care i-au oferit adăpost temporar și nu avea adresă, oficialitățile refuzau să-i dea o soluție și o identitate. Ea locuiește acum în București și adresa de la orfelinatul menționat în buletin nu mai există ca atare, s-a desființat demult, la Revoluție.
Ei bine, după ce m-a implorat și pe mine la telefon, cum a făcut cu toată „lumea bună” de dinainte, cea cu vilă și piscină, să o luăm careva în spațiu în sectorul 6 (așa i s-a spus că rezolvă), și fiecare i-am prezentat, spre rușinea noastră înaintea lui Dumnezeu, motive care de care mai subiective sau mai obiective (casa mea este în litigiu, de exemplu) − nu a deznădăjduit.
S-a dus la părintele, părintele a cerut sfat avocatului bisericii, care ne scoate pe toți păcătoșii din conscințele abuzurilor sau al gafelor proprii eterne...
Și Sorin, avocatul, a tratat-o cu respectul cu care tratează orice cucoană cu unghii lustruite cățărată pe piscurile tocurilor. A consiliat-o, a invitat-o la luxosul sediu al firmei de avocatură cu care lucra, iar M a venit cu unghiile ei negre, cu papornițele de rafie și cu coronița cu diamante de plastic de Elsa pusă pe deasupra fesului ei galben limon cu Minion. Și alături de Lilișor, o prietenă filiformă, cu voce de boxer, rasă în cap, colegă de pe vremuri din orfelinat.
Mă sună M pe telefon, fără pic de reproș că nu am ajutat-o, mă sună cu fericirea omului care a trăit extazul mistic:
Ea: „Cosminuța, am buletiiiin, de București, de sector 6, mi l-a dat Sorin Vlădescu − mare făcător de minuni!”
Eu, pufnind în râs: „Sorin, avocatul nostru de la biserică?! De ce îi spui omului așa, se supără, e un domn foarte discret și modest...”
Ea: „E făcător de minuni, Cosminuța! Tu știi cât m-am rugat eu la Dumnezeu să întâlnesc un făcător de minuni, să am și eu buletin? Niciunul dintre voi n-ați avut așa puteri mari înaintea lui Dumnezeu ca el! Cred că se roagă foarte tare, poate să facă miracole!
M-a chemat la palatele sale din Victoriei (notă: e vorba de America House). Am fost cu Lilișor și ne-a întrebat dacă vrem un ceai!
Nimeni în lume, de când trăiesc, nu mi-a oferit vreodată un ceai, e primul meu ceai, eu nu știu să fac ceai, că sunt andicapată, am dungă roșie pe buletin, nu știu să dau foc la aragaz că fac incendiu dacă dau. Chiar a întrebat ce ceai vrem și am știut despre planta mușețel, altfel de plantă nu știm, că suntem grele cu capul.
A zis Sorin Vlădescu − făcător de minuni numai o vorbă la servitoarele sale (notă: sunt fetele de la recepție unde mereu primim ceai sau cafea), și deodată, cât ai clipi, fără foc, fără flăcări, au apărut două cești de ceai de mușețel... Dacă ai ști, Cosminuța, ce aromă dumnezeiască are un astfel de ceai! Primul meu ceai!
Apoi ne-a pus să iscălim cu mâna noastră multe hârtii cu un pix, noi știm să scriem numele nostru, iar el a umblat cu ele prin servitorii săi în tot orașul și ne-a făcut buletin adevărat la amândouă! Mare putere i s-a dat in cer și pe pământ!
Pentru că asta nu poate fi decât o minune... după zeci de ani de umblat și plângând pe la cozi, să știi că Sorin Vlădescu este cu adevărat sfânt și făcător de minuni și eu de acum așa îl pomenesc la raclă la Sfântul Dimitrie la Patriarhie! Și la Maica Domnului și la toți sfinții!”
Na, ca să vedeți cât de ușor am ratat eu însămi a deveni Cosminuța − mare făcătoare de minuni. Printr-un „nu pot”, simplu ca nu pot-ul, am ratat!
Cosmina Dragomir
Fotografie de Anca Stanciu