Viața Sfintei Împărătese Teodora a Bizanțului
Despre Sfânta Împărăteasă Teodora a Bizanțului știam prea puțin. Că a fost soția Împăratului Teofil, marele prigonitor al icoanelor și că, la moartea lui, a fost cea care a restaurat cinstirea sfintelor chipuri ale Mântuitorului, Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor celor care, iubindu-I, au reușit să atingă culmile desăvârșirii.
Aflu că însăși povestea drumului ei către poziția de împărăteasă este frumoasă și pilduitoare.
Teodora s-a născut în jurul anilor 810-815, într-o regiune a Asiei Mici, într-o familie de oameni evlavioși. A primit o educație aleasă, crescând călăuzită de cuvintele Scripturii și fiind înzestrată cu o minte pătrunzătoare și o frumusețe izvorâtă dintr-o inimă curată și delicată.
A fost remarcată de trimişii noului Împărat Teofil (829-842), alături de alte şase fete, din rândul cărora împăratul urma să-și aleagă mireasa. Tuturor fetelor împăratul le-a dat un măr şi le-a invitat din nou la palat a doua zi, întrebându-le ce au făcut cu mărul. Şase fete au răspuns că l-au mâncat; a şaptea, însă, sfătuită de un stâlpnic din Nicomidia, i-a dat un răspuns uimitor. Această fată, Teodora, i-a spus, înmânându-i împăratului două mere, că: „Mărul cel dintâi, talantul pe care Dumnezeu l-a sădit în mine, ţi-l înapoiez neatins: este fecioria mea. Cel de-al doilea, asemenea dinarilor, este fiul pe care ţi-l voi dărui”. Auzind acest neaşteptat răspuns, împăratul a ales-o pe Teodora să-i fie soţie și împărăteasă.
Cum a rămas neclintită în credința ei?
Încerc pentru prima dată să pătrund în adâncul vieții sale de mamă a șapte copii și soție a împăratului Imperiului Bizantin!
Cum o fi fost traiul ei, zbuciumul și lupta aprigă ce se dădea în sufletul ei, alături de un om ce se pretindea a fi un credincios înfocat, dar care, orbit și rătăcit de la calea cea dreaptă, făcea atâta rău în jurul său? Cu câtă răbdare a putut suporta fiecare zi din cei doisprezece ani pe care i-a petrecut alături de un soț care lovea cu cruzime în tot ce avea ea mai de preț?
Considerându-se un vajnic luptător împotriva idolatriei, Împăratul Teofil a emis în anii 830 și 836 două drastice edicte de distrugere a icoanelor, dezlănțuind persecuții cumplite asupra cinstitorilor lor. A prezidat apoi un Sinod în Biserica din Vlaherne, în cadrul căruia s-a aruncat anatema asupra tuturor celor care continuau să venereze sfintele icoane.
Mă întreb, admirând-o, cum a rămas neclintită în credința ei? Cum de nu s-a îndoit nicio clipă, întrebându-se dacă nu cumva el este cel care are dreptate și ea cea care greșește? Cum de nu a șovăit, gândindu-se dacă nu cumva adevărul este undeva la mijloc? Cum de a știut a deosebi, fără teama de greșeală, albul de negru? Cum de a avut curajul să sfideze porunca împărătească? Și cum de a avut puterea să treacă peste făgăduința ascultării de cel ce îi era soț legiuit?
Cum a rămas totuși alături de el, până la ultima lui suflare? Cum și-a îndeplinit îndatoririle de împărăteasă a imperiului tulburat de aceste prigoane și cât curaj, dăruire și iubire i-au trebuit spre a-și povățui copiii pe calea cea dreaptă și a nu-i lăsa să cadă sub influența rătăcirii tatălui lor?
Și răspunsul nu poate fi decât unul singur: cu dragostea și ajutorul Lui, al Celui pe care Îl purta în inima sa curată, râvnitoare de cele sfinte și jertfitoare pentru cei din jur. Domnul a întărit-o în lupta ei nevăzută și neștiută de ceilalți, i-a arătat calea și a învățat-o să deslușească limpede adevărul de minciună.
Încredințarea ei totală venea ca rod și dar al ceasurilor îndelungate petrecute noaptea în rugăciune înaintea icoanelor pe care le păstra cu mare evlavie în cămara sa. Căci, în ciuda urii înverșunate a lui Teofil față de icoane, Teodora a continuat, în taină, să le iubească și să le cinstească, alături de mama împăratului, Eufrosina, care era nepoata Sfintei Irina.
Se spune că, în clipele cele de pe urmă ale soțului său, ea l-a înduplecat să mărturisească, să cinstească şi să sărute din tot sufletul icoanele, iar împăratul, ascultând-o, şi-a dat cea din urmă suflare.
Biruinţa Ortodoxiei
După moartea lui Teofil, în 842, Împărăteasa Teodora a preluat conducerea Imperiului Bizantin până la momentul când fiul ei, Mihail, în vârstă de numai 3 ani pe atunci, avea să atingă vârsta maturității. Datorită blândei și binecinstitoarei împărătese, a luptei și rugăciunilor sale necontenite pentru creștini, prigoana iconoclastă a luat sfârșit odată cu moartea împăratului.
Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul, Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane. Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să nu-l osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte.
Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu icoane pe străzile Constantinopolului, în ziua de 11 martie 843. Era prima duminică din Postul Mare al acelui an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea sfintelor icoane în prima Duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca Biruinţa Ortodoxiei asupra ereziilor.
Sfânta Teodora a guvernat cu înțelepciune vreme de 15 ani, până când fiul său Mihail a preluat tronul și a exilat-o, împreună cu cele patru surori ale sale, la Mănăstirea Gastrion din Constantinopol. Sfânta Teodora a primit această cruce ca din mâna lui Dumnezeu, cu aceeași așezare sufletească și netulburare cu care viețuise alături de aprigul ei soț. A rămas în mănăstire până la trecerea ei la Domnul, în ziua de 11 februarie 867.
Moaștele sfintei au fost aflate neputrezite și s-au păstrat în Constantinopol vreme de șase veacuri. Apoi, la trei ani după căderea Constantinopolului, în 1456, moaștele Sfântului Spiridon și ale Sfintei Teodora Împărăteasa au fost mutate în taină din Constantinopol în Corfu. Astăzi, moaștele Sfintei Teodora Împărăteasa sunt așezate spre închinare în Catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu.
Sfântă Împărăteasă Teodora, luminată fiind de raza Înţelepciunii, roagă-te şi pentru noi, cei întunecaţi la minte! Roagă-te să ne dăruiască Domnul și nouă tărie în credință, răbdare, discernământ în a alege binele de rău și putere de a înțelege că toată cunoașterea și înțelepciunea izvorăsc doar de la Părintele Luminilor, și nicidecum din false plăsmuiri și închipuiri, fie ele omenești sau artificiale.
Aniela Târnaucă