De ce nu S-a arătat Hristos tuturor oamenilor?

Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

După Înviere, Hristos S-a arătat mironosiţelor şi ucenicilor Săi. Unii se întreabă de ce nu S-a arătat Hristos tuturor oamenilor, şi mai ales celor ce L-au răstignit sau I-au tăgăduit Învierea, pentru a-i face şi pe aceştia să creadă în El.

Dacă s-ar cunoaşte esenţa teologiei ortodoxe, nu s-ar pune asemenea întrebări. Arătarea lui Hristos nu se face pentru spectacol sau pentru ca omul să fie silit să creadă. De fiecare dată, o astfel de arătare are un anumit rost şi o motivaţie precisă.

Mai întâi, trebuie să ştim că Hristos nu doreștevsă oblige pe nimeni să creadă. Apoi, arătarea lui Dumnezeu este un moment crucial în viaţa omului. În viaţa viitoare, la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, toţi Îl vor vedea pe Dumnezeu, dar pentru cei ce vor fi curăţiţi şi pregătiţi El va fi lumină, în vreme ce pentru cei necuraţi El va fi iad[1]. Acelaşi lucru s-ar fi putut petrece şi în situaţia de faţă; ceea ce înseamnă că Dumnezeu din iubire de oameni S-a ascuns de cei ce L-au răstignit sau n-au crezut în El.

Arătarea lui Hristos în slavă se face numai şi numai pentru a-i călăuzi la îndumnezeire şi proslăvire pe cei ce sunt pregătiţi. Ucenicii erau pregătiţi, şi tocmai de aceea, cu puţin înaintea Patimilor Sale, Hristos le-a spus: „De acum voi curaţi sunteţi, pentru cuvântul care L-am spus vouă” (Ioan 15:3). Auzind cuvântul lui Dumnezeu vreme de trei ani, fiind învăţaţi în tainele Împărăţiei Cerurilor şi izgonind diavolii, ucenicii au parcurs etapa curăţirii lor lăuntrice. De aceea, ei erau pregătiţi pentru primirea îndumnezeirii şi pentru împărtăşirea din harul Învierii. Dar, mai mult decât atât, Hristos i-a pregătit şi după Înviere pentru împărtăşirea din îndumnezeire şi din vederea de Dumnezeu într-o măsură mult mai mare, care avea să se petreacă în ziua Cincizecimii.

Martorii Învierii lui Hristos

Arătarea lui Hristos nu a fost un fapt de care să aibă parte numai ucenicii Săi, căci ştim că toţi cei ce trec un anumit prag al tămăduirii şi curăţirii lor lăuntrice se învrednicesc la rândul lor să se împărtăşească din Înviere şi să-L vadă pe Hristos cel înviat din morţi. În această lumină trebuie să înţelegem cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care era încredinţat că şi lui i S-a arătat Hristos cel înviat din morţi: „Iar mai pe urmă decât toţi, ca unui născut fără de vreme, mi S-a arătat şi mie” (I Corinteni 15:8).

Este ştiut că la vremea Învierii lui Hristos, Sfântul Apostol Pavel era un iudeu zelot, el venind la credinţa în Hristos abia după Cincizecime. Aşadar, în aceste cuvinte el vorbeşte despre faptul că i S-a arătat Hristos cel înviat din morţi într-un moment ulterior Înălţării Sale la ceruri şi Cincizecimii.

Acest lucru ne descoperă că vederea lui Hristos celui înviat din morţi ţine de starea duhovnicească a omului, astfel de exemple continuând de-a lungul întregii istorii a omenirii. De-a lungul veacurilor, au existat în permanenţă martori ai Învierii lui Hristos.

Aceste arătări ale lui Hristos de după Învierea Sa din morţi sunt consemnate în Noul Testament. Sunt totuşi multe alte exemple de sfinţi care s-au învrednicit să-L vadă pe Hristos. De altfel, Biserica Ortodoxă, care este Trupul înviat al lui Hristos, ne dăruieşte experienţa Învierii. Vorbind despre rugăciunea „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat”, Sfântul Simeon Noul Teolog învaţă că în această rugăciune nu este vorba doar de Învierea pe care au văzut-o ucenicii. Cu alte cuvinte, nu este o simplă menţiune istorică, ci mai cu seamă este vorba despre Învierea sau, mai bine zis, despre Hristos cel înviat din morţi pe Care Îl vedem în Biserică. Nu spunem „Învierea lui Hristos crezând”, ci „Învierea lui Hristos văzând”. Desigur, sunt mulţi cei care cred în Înviere, dar mai sunt şi alţii, chiar dacă puţini, care Îl văd în tot ceasul pe Hristos cel înviat, îmbrăcat în Lumină şi „cu strălucirea nestricăciunii şi a Dumnezeirii strălucind” – căci, cu adevărat, Învierea lui Hristos „învierea celor de pe pământ este”.

Aşadar, unii sunt martori „auditivi” ai Învierii lui Hristos, iar alţii sunt martori „vizuali”. Cei din a doua categorie sunt, prin excelenţă, martorii Învierii lui Hristos.

Din „Predici la marile sărbători”

Editura Egumeniţa, 2004

[1] Aşa cum arată şi iconografia celei de-a doua veniri a lui Hristos, acelaşi har care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu este pentru cei drepţi lumină (deoarece s-au curăţit de patimi), iar pentru cei osândiţi este foc mistuitor, care-i arde – cu alte cuvinte, focul iadului. Energia necreată este percepută ca iad de toţi aceia care nu s-au curăţit de patimi, de aceea Hristos din iubire de oameni nu li se arată acum celor necurăţiţi, pentru a nu-i arde. (n. red.)