De la inimă la inimă

Scriu cu mâinile tremurânde. Nu știu cum să încep, dar simt că aceste gânduri trebuie așternute. De la inimă la inimă. De la mama unui copil „născut din inimă” către tine, mamă și tată. Către tine mamă și tată, care ai primit darul acesta minunat de a aduce viața pe pământ. Scriu cu emoție, durere și bucurie, pace și freamăt, dar trebuie să scriu...

Atunci când a venit acasă fiul nostru, nu am gândit nicio secundă câte or să se întâmple. Am scris acum o vreme despre ce era în mintea mea când l-am primit în brațe de la mama care i-a dat viață; „îl luăm din acest mediu și toate vor fi bune și frumoase!”. Dacă mă gândesc bine, anume a pus Dumnezeu focul acela în inima mea, anume a pus acel curaj, acea „nebunie” de moment, fără să clipesc, fără să gândesc: stai că gena e așa, stai că poate are nu știu ce boli... Nu, l-am primit, l-am luat și am plecat.

Nu regret! Nu regretăm o clipă! Dar, recunosc, sunt zile în care nu mai pot duce. Ce anume? Mesajele de pe grupurile de clasă, telefoanele doamnei învățătoare, telefoane ale părinților... Veți spune, cu siguranță, că e și normal să se întâmple asta, dacă faptele lui o cer. Oare să fie chiar așa ‒ sau am devenit noi „oameni de catifea”, care nu mai suportăm nimic și pe nimeni? Orice atingere, orice privire, orice cuvânt este o amenințare pentru celălalt?

Da! E drept, este o fire foarte veselă, cu multă-multă energie, cu multă prietenie de oferit, dar și cu reacții încă greu de controlat. Unii spun că e băiat, și e normal să fie așa, alții spun că nu e încă copt la minte, dar cu vorbă bună și multă răbdare, se așază. Dar sunt și aceia care ne trimit la medic, psiholog etc. Și am fost! Mai ales când ți-o cere școala, nu?! „Copil energic, nu știe încă să-și controleze emoțiile, dar atât! Trebuie multă răbdare! Aaaa, și încă ceva: să nu uitați de unde vine el. Din ce mediu și cum a crescut până la vârsta de 2 ani... plus gena!”. Minunat!

Dragă mamă și dragă tată! Ar trebui să strig în gura mare că este un copil înfiat, că a trăit cum a trăit și părinții lui au fost cum au fost? Ar trebui să strig în gura mare că zilnic vorbim, zilnic discutăm despre ce e bine și ce e rău? Ar trebui să strig în gura mare că la noi nu vede așa ceva, ci se lasă dus de ceea ce vede la ceilalți, dar pentru că el este „cu stea în frunte”, mereu e arătat cu degetul? Ce ar trebui să facem noi, părinții, care avem copii care încă sunt prea copilăroși și ating o colegă cu rigla, sau când vin de la sport și se împing toți, face și el același lucru, sau că orice gest al lui este luat drept „agresiv”?

Tu, mamă și tată, care arăți cu degetul și strigi: „E un copil needucat!”, te-ai gândit vreodată ce e în sufletul acelor părinți? Te-ai gândit vreodată câtă „muncă de lămurire” este pentru ei? Te-ai gândit vreodată că mama aceea pe care o vorbești pe la colțuri sau o acuzi că nu știe să-și crească copilul, mama aceea nu mai vrea să treacă pe la școală, de teama tuturor acestor cuvinte? Te-ai gândit vreodată că poate copilul tău ar fi putut să fie la fel? Unde ne este empatia, înțelegerea, iubirea de aproapele? Oare le păstrăm doar pentru cei care ne gâdilă mândria cu „Ce copil minunat aveți”?...

Nu suntem de acord cu violența, cu bullying-ul, cu orice formă care l-ar putea răni pe celălalt. Nu! Dar să pui la zid mereu un om pentru că al său copil face ce fac și ceilalți, oare nu este prea mult?

Fiecare dintre noi are o poveste. Fiecare dintre noi are o Cruce! Fiecare dintre noi își are bunătatea și noblețea sa, așa cum își are și întunecimea sa. Poate vei spune, mamă și tată, că pe tine nu te interesează decât de copilul tău care este bun, minunat, cu un comportament ireproșabil ‒ și slavă Domnului că sunt așa copii! Slavă Domnului! Dar te rog, nu uita că sunt copii care vor să fie precum ai tăi, doar că au nevoie de mai mult timp. Ogorul lor sufletesc nu a fost atât de bine lucrat precum este al copiilor tăi. Și nu uita că noi, ceilalți părinți de „copii răi”, ne ducem Crucea, dar tare bine și de folos ar fi să devii un Simon din Cirene, care să ne ajute, și nu unul dintre cei care bate zilnic câte un cui în inimă!

Cu durere și bucurie, de la inimă la inimă!

Alexandrina