Aveam un suflet într-o rână
Oricum mă așezam, el tot strâmb era
Cu oasele ieșite prin piele
Și mișcări disfuncționale
Nu mă ajuta cu nimic, dimpotrivă,
Trebuia să-l car și pe el în spate
Și ce greu mai era
Altfel, n-ai fi zis
Că sacul ăla diform
Din care se ițeau niște vene rupte
Și cioturi neterminate
Irizat de-un sânge mirat
Plin de nu știu-ri și de ce-uri,
N-ai fi zis că poate să mă roadă
În așa hal la umeri
Ca un pantof prea strâmt
Pe care uneori
Îl lepezi
Așa că
Desculță de suflet
Am pășit prin iarbă.
Era primăvară.
Anca Stanciu
5 Comentarii
Andreea
Îmi plac teribil poeziile tale. Emoția care iese din cuvinte e de nedescris... Îmi plac enorm cuvintele pe care alegi să le folosești, ca de exemplu „rână”... Trebuie să le publici într-un volum de poezii...
Ana Banica
Desculța noastră preferată! Descălța-ne-am toți!
Maria E.
Ce frumos este acest "Era primăvara." Ca o înviere!
Cosmina
Întotdeauna scrii pentru mine sau în locul meu când nu știu să mă exprim? E minunat poemul!
Anastasia
Mulțumesc!!! Parca ai fi scris-o pentru mine. Cu ajutorul lui Dumnezeu, trezește, amintește, încălzește. Slavă Ție, Doamne! ❤️❤️❤️