Două luni cu tine

Scrisoare către puiul meu, la două luni de când a venit pe lume

M-am privit de multe ori în oglindă, dar niciodată nu m-am văzut atât de frumoasă precum m-am văzut oglindită în ochii tăi.

Bucuria ta sinceră atunci când mă vezi mă face să mă simt cea mai fericită și cea mai specială. E o contradicție, pentru cǎ niciodată nu am arătat mai rău de-atât, dar nici nu m-am simțit vreodată atât de frumoasă în ochii cuiva. Parcă ți se aprind lumini în ochi când mă vezi. Îți place așa de mult să stai cu mine. Lângă mine. Să mă simți aproape. Te-am poreclit și „crocodiluț”, pentru cǎ ridici foarte puțin pleoapele, atât cât să verifici dacă sunt lângă tine. Apoi, dormi liniștit. Până când verifici din nou. Sunt lângă tine. Și voi fi. Iar dacă vor fi clipe când vei ridica pleoapele și nu mă vei vedea, să privești în tine… acolo voi fi mereu. În ochii tăi m-am văzut pe mine, mai frumoasă decât am crezut vreodată că pot să fiu.

Cum poate să încapă atât de multǎ iubire într-un omuleț atât de mic?! Și cum poate omulețul să aibă ca prim instinct iubirea?!

Ce oglinzi ne oferă lumea și ce oglinzi ne trimite Dumnezeu? Și cum știu copiii să strălucească în ochii lor atâta frumusețe în locul în care noi vedem neajunsurile?

Timpul pare cǎ aleargă la maraton. Parcă se întrece cu toți și vrea să le-o ia înainte… Și, când mă gândesc că deja au trecut două luni din timpul pe care îl am cu tine, aș vrea să-i leg greutăți de picioare și să-l încetinesc. Sǎ nu mai gonească așa spre sosire. Să agonisesc secunde lângă tine. Să am răgaz să te privesc, să te miros, să te aud, să te simt… toate simțurile mele să se umple de tine. Mai mult decât tot timpul pe care îl avem deja. Dacă îmi imaginez veșnicia în vreun fel, atunci ea e liniștea timpului care a câștigat maratonul. Acum se poate odihni. Acum se poate bucura. Căci a câștigat. A trecut linia de sosire. Asta îmi doresc: veșnicia cu tine. Timpul care se odihnește. Timpul care se bucură, căci a câștigat cursa.

Au trecut două luni cu tine. Două luni în care am pierdut pasul cu lumea; două luni în care am devenit cenușăreasă. Cenuşǎreasa ta. Dar, cine știe, poate cǎ într-o zi tu vei fi cel care îmi va potrivi pantoful care mă va duce la Prințul nostru, Hristos Domnul, în Împărăția pe care a pregătit-o ca să ne bucurăm împreună. În veșnicia Sa.

Au trecut două luni cu tine, și singurul motiv pentru care aș vrea să crești e ca să-ți poți tăia singur unghiile.

Silvana Bașa