Logo
Femei versus femei – competiție sau sprijin?

Femei versus femei – competiție sau sprijin?

Data Publicării

Femei versus femei – competiție sau sprijin?

Scriu aceste rânduri cu mare grijă, fiindcă ating un subiect sensibil... Mi-a stăruit deseori în minte întrebarea: de ce sunt femeile mai rele ca bărbații? Când mă întreb asta, mă am pe mine în vedere, în primul rând. Există niște dinamici sociale, teologice și psihologice care fac ca între femei – și mai ales între mame – să apară tensiuni mai vizibile decât în relațiile dintre bărbați.

De-a lungul timpului, am observat că, în multe comunități, femeile nu au fost învățate să se sprijine, ci mai degrabă să se compare. În loc să se vadă ca surori duhovnicești, de cele mai multe ori se percep ca rivale, iar această atitudine naște conflicte.

Totuși, privind din perspectivă duhovnicească, femeia nu este „mai rea” decât bărbatul, ci cred că pur și simplu trăiește altfel ispitele. Ispita de a compara, de a judeca și de a invidia este mai puternică decât la partea bărbătească. În special la mame, tensiunile ies mai ușor la iveală… poate datorită nopților nedormite, a sarcinilor multe…

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „cea mai mare virtute este să te bucuri de binele altuia ca și cum ar fi al tău”. Când femeile ajung să gândească așa, ele devin sprijin una pentru alta, iar rivalitățile se transformă în lumină.

Societatea în care trăim le cere femeilor să fie perfecte: soții devotate, mame exemplare, femei îngrijite și profesioniste la job. Toate acestea generează presiune, iar această presiune se transformă uneori în rivalitate, frustrări, depresii...

Dumnezeu a sădit în femei darul iubirii necondiționate. De aceea, cred că soluția nu stă în a ne certa sau în a ne compara, ci în a reînvia în noi darul pe care Dumnezeu l-a așezat în inima fiecărei femei: iubirea jertfelnică, răbdătoare și necondiționată. Dacă ne vom aduce aminte că suntem chemate să fim ajutor una pentru alta și nu rivale, atunci chiar și slăbiciunile, și oboselile, și ispitele pot fi transformate în prilejuri de comuniune.

Atunci când o femeie alege să binecuvânteze în loc să judece, să se bucure pentru sora ei în loc să o invidieze, să ofere o mână de ajutor în loc să ridice o barieră, ea devine o icoană vie a iubirii lui Hristos. Și, în această lumină, femeile nu mai sunt versus, ci împreună − purtătoare de lumină și de nădejde – ca mame, ca soții, ca surori, ca prietene, într-o lume care are atât de multă nevoie de sprijin și de dragoste adevărată.

Andreea Macra

Fotografie de Simona Andrușcă


11 Comentarii

M

Marta

Mulțumim pentru efortul de a da mai departe gândul cel bun,am găsit adevărul în aceste cuvinte minunate! Doamne ajuta!

D

Dana Potoroaca

Cuvinte încurajatoare, fain articol. Să te ajute Dumnezeu cu inspirație multă pentru a scrie vorbe ce vindecă, sprijină și încurajează.

A

Anca C.

Foarte adevărat, barbatii au tendinta de a vedea mai simplu lucrurile, de a nu le complica, de a nu despica firul în patru. Asa ca, pe langa faptul ca trebuie sa incercam sa fim iubitoare si solidare, poate ne ajuta și sa urmam modelul soților noștri.

A

ALINA BUTAR

Vezi de ce am ales eu să lucrez într-o lume a bărbaților, cu doar 2 femei in jur si restul bărbați! 🤣 😉 Și acum, lăsând gluma la o parte, vreau să vă transmit următorul mesaj: inimile noastre merită liniște, nu povara răutăților. Hai să alegem bunătatea și vom descoperi cât de frumos putem străluci! Să fim blânde cu noi și cu ceilalți, în asta stă adevărată frumusețe a unei femei. Bunătatea nu te face slabă, ci extraordinar de puternică și demnă de admirație.

A

Ancuța Achim

Un subiect sensibil și de actualitate. Andreea dragă, ai pus degetul pe rană. Dacă am renunțat la rivalitatea dintre noi femeile, viața ne-ar fi mai ușoară. Felicitări și aștept cu interes articolele scrise de tine! 🥰🤗

A

Ana

Ce articol fain, reminder pentru multe din noi, semnal de alarma mai degraba. Multumesc!

M

Madalina Manolache

Așa este, și eu am observat la job: în departamentele unde femeile sunt majoritare, tensiunile sunt mai mari. Să ne ajute Dumnezeu să fim pace și iubire și pentru mediile mai putin duhovnicești cu care intrăm în contact zilnic!

D

Dora

Asa este, dar sa stii ca femeile trebuie sa fie impacate cu ele insusi ca sa poata face ce ai scris acolo... Eu, tu ne putem bucura de bucuria altora, dar foarte multe nu o pot face, din pacate pentru ele, deși am intalnit si sa nu vrea. Mult succes in tot ce faci! Ar mai fi foarte muuulte de povestit. Poate o facem 🙏🏼

A

Andreea M

Da, așa este. Să facem pace cu noi cred că e cel mai greu... Apropo de povestit, e bine că reușim să povestim si aici :)

R

Ramona

O întrebare pe buzele tuturor femeilor... Consider ca in momentul in care fiecare femeie este multumita cu ea însăși si recunoscătoare pentru ceea ce este si are, poate dărui, poate fi suport, poate învăța de la celelalte femei, poate avea exemple, fără a fi in competiție... Mulțumesc, Andreea, ca mi-ai arătat ce multă nevoie avem unele de celelalte❤️

A

Andreea M

Da, cred că ai pus punctul pe i. Mare lucru să ajungem noi să fim mulțumite cu ce avem și să dăruim la rândul nostru... Te îmbrățișez!

Lasă un comentariu