Am scăpat capacul de la borcanul cu fluturii din stomac.
Iar ei au început să zboare, căutând, ca nebunii, văzduhul din mine.
M-am rugat atunci: pictează-mǎ, Doamne, măcar c-un strop de albastru din Tine.
Tu, ca un nobil, mi-ai vǎrsat o călimară în vene,
iar sângele tot, în drumul lui, sus urcând, la inimă a ajuns…
Așa m-am trezit cu inima-mi pompând, în loc de sânge, Luminǎ.
Iar fluturii mei, din aripi bătând,
cu trompele lor au vestit învierea din mine:
din pântec fiu am născut,
ca prin el sǎ mă reîndrăgostesc, Doamne, de Tine.
Silvana Bașa
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!