Abia acum observ un detaliu pe care l-am trecut cu vederea.
Mă bucură. Mă liniștește. Îmi dă încredere.
Detaliul acesta deschide una dintre cele mai tandre tensiuni ale Scării.
Scara cere efort. Fiecare treaptă are nume, greutate, foc.
Sus, totul se schimbă.
Hristos întinde mâna înainte de capăt.
Nu stă să numere treptele.
Este o grabă a iubirii.
Vede tot ce mișcă în jurul tău – zgomotul, ispitele, micile dezechilibre – și scurtează distanța.
Te apucă.
În fresca de la Sucevița, îngerul vine în întâmpinare. Pune coroana înainte de final.
Se simte o delicatețe care te dezarmează. Cerul se bucură de direcția ta. Bucuria lui nu stă în performanță.
Urcușul ține de tine, întâmpinarea ține de Dumnezeu.
Se vede limpede grija Mântuitorului când privești aceste reprezentări ale Scării:
Dumnezeu se grăbește spre tine.
Te prinde pe drum, ca o mamă care vede copilul clătinându-se și îl ridică înainte de cădere.
Scara rămâne serioasă.
Drumul rămâne aspru.
Finalul se revarsă peste drum.
Tu urci.
Domnul vine spre tine.
În urcuș, mâinile se întâlnesc.
Pr. Ioan Gînscă
