Grabnic-Ascultătoare, ascultă-mă...

Prima zi de octombrie. Zi veritabilă de toamnă ‒ ca odinioară, cu răcoare și frunze căzătoare. Dar nu știu cum se face că, odată cu răcirea vremii și ziua mohorâtă, au venit buluc și ispitele, și gândurile... negre ca ziua de afară. Da, aceeași poveste despre care am mai scris, greutatea de a ține piept lumii și vremii când ești un părinte de copil „născut în inimă”. Și, pentru că nu aveam ce să-i ofer Maicii Domnului altceva decât toate cele care aproape mă doboară, m-am dus la ea. Știu, e tare urât, neplăcut ca, de ziua ta, în loc să primești flori și urări de bine, cineva să vină și să-ți ceară, dar nu doar că-ți cere, dar și varsă tot ce are mai greu de dus...

Și, în drum spre ea, mi-am amintit de prima bucurie făcută de „Grabnică”... Era noiembrie, acum doi ani. În cinstea icoanei Maicii Domnului Grabnic-Ascultătoarea se făcea o priveghere de toată noaptea. De ce în noiembrie? Pentru că atunci ajunsese din Muntele Athos la mănăstirea P. Eram mâhnită că nu pot veni și eu, pentru că nu puteam pleca de acasă. Bunica, bebelușa mea, nu putea fi lăsată singură, mai ales că era și în culmea crizelor, când ori țipa, ori avea vedenii. Băieții mei au plecat. Mă așez și eu lângă bunica, să citesc ceva. Nici chef nu prea aveam, nici ea nu mă prea lăsa. Trimit un mesaj Părintelui duhovnic: „Cum să priveghez și eu puțin pentru Maica Domnului, dacă nu pot ajunge? Tare mi-aș fi dorit...”. Primesc răspuns: „Fă câteva boabe cu «Doamne Iisuse...» și citește din Sfânta Scriptură”. Încerc să învârt șiragul de mătănii, dar nimic. Mintea era prin alte părți, bunica „mă ajuta” cu tot felul de sunete pe fundal, așa că am renunțat. Mă așez iar lângă ea, aprind veioza și deschid Noul Testament... Rămân fără cuvinte! O iconiță „ponosită” cu Maica Domnului Grabnic-Ascultătoarea! Nu-mi amintesc când am lăsat-o printre pagini, dar ea era acolo.

„Dacă tu nu ai putut veni la mine, am venit eu la tine!”.

La câteva luni, m-am dus la ea, ca și astăzi, să-i spun că eu nu mai suport durerile, nu mai suport temerile care năvălesc pe mine, dar cumva, cum știe ea, trebuie să mă ajute. Și m-a ajutat! Îndată ce am pornit spre mașină, târâș, cu toată povara gândurilor, simțeam cum sacul se tot face mai ușor de dus, cum se desprind gândurile, până când, cu toată inima, am zis: „Doamne, facă-Se voia Ta, oricare ar fi ea! Dar facă-se voia Ta!”.

Așa că astăzi m-am dus din nou la cerșit. Nu să-mi ridice Crucea, ci să o mai pot căra un pic. Numai să nu mă lase. Și știu, și cred, și simt, că e Grabnic-Ascultătoare!

Alexandrina