Logo

Grădinarii Pridvorului

Data Publicării

Acum trei ani ne-am mutat în alt cartier. În drumul către școala copiilor, trecem pe lângă un bloc din epoca ceaușistă, înalt, cu multe scări. În fața uneia, petecul de pământ alocat este inundat de flori, din primăvară până toamna târziu. În acel loc, zilnic, pașii copiilor mei se răresc și ochii li se luminează.

Sunt copii născuți și crescuți într-un oraș mare, din bunici și părinți născuți și crescuți în mediul urban. Din diverse motive, familiile noastre au pierdut orice legătură cu mediul străbunicilor noștri. Nici o rudă și nici o legătură materială nu am moștenit în acele sate. Așa că, în general contactul copiilor noștri cu plantele se face în parc și în ghivecele din balcon.

Într-o dimineață le-am văzut pe cele care îngrijesc atât de bine aceste flori. Două doamne aparent foarte în vârstă, una sprijinită într-un baston, se mișcau încet, dar cu îndemânarea dată de experiență. Le-am privit lung, iar fiul meu a șoptit: „Oare cum le cheamă?”.

Nu am îndrăznit să le deranjăm cu curiozitatea noastră. De atunci, le-am mai văzut de câteva ori. Nu le întreb nimic, nu vrem să le tulburăm cu admirația și bucuria noastră. Între ele și flori există o relație ce nu are nevoie de validarea celor din jur. Nu le știm numele, dar le purtăm în inima noastră, așa cum mezinul nostru scrie pomelnice cu domni și doamne necunoscute, „domnul care m-a ajutat cu bicicleta”, „homeless-ul nostru” etc.

Pentru copiii mei, aceste doamne-grădinar sunt motive de a iubi viața fără teama de a îmbătrâni. Sunt mângâiere și încurajare pentru niște copii cărora îmbătrânirea bunicilor le-a pus la mare încercare sentimentele privitoare la trecerea timpului. Sunt motive de a iubi viața obișnuită, nu doar realizările mărețe.

Dar nu numai florile doamnelor-grădinar îmi dau răgaz și căldură (atât de necesare creșterii) câteva minute pe zi, ci și popasul În Pridvor. Mă opresc să fiu pentru câteva clipe în preajma legăturii cu Dumnezeu, atât de firesc îngrijită de oamenii-scriitori din Pridvor.

Pentru a nu tulbura firescul, va șoptesc: Mulțumesc.

Laura-Ioana

Împreună în Pridvor


6 Comentarii

M

Maria Tudor

Cele mai speciale pomelnice! Și da, ce imagine expresivă pentru Pridvor!

L

Laura Ioana

Da, pomelnicele lui sunt iubitoare. Mai dificil este când se încăpățânează să scrie animale - hamsterul lui mami, porcul lui mami (ființe cunoscute de el prin intermediul amintirilor noastre).

I

Iulia

Și eu am pătruns în atmosfera acelei grădini și m-am bucurat la fel cum îmi bucură sufletul și popasul în Pridvor!

A

Anastasia

Ce faaaaain! Le-am îmbrățișat cu gândul pe doamnele albinuțe din grădinița cu flori. Mi-am imaginat cele scrise, ața cum mi se întâmplă să pătrund cumva în tot ce citesc în Pridvor. Pomelnicele sunt geniale! 🥰🤗❤️🌹

A

Ana

Ce frumos! Oare nu credeți că le-ați aduce bucurie dacă v-ați exprima recunoștința pentru munca și darul lor? Poate se și împrietenesc copiii cu dânsele și dau o mână de ajutor... Îmbrățișări!

L

Laura Ioana

Nu aș dori să pun presiune pe ele, dar într-o zi ne vom exprima recunoștința și prin vorbe, nu doar în gând.

Lasă un comentariu