Logo

Iertarea

Data Publicării

(sau „Ieși din ograda ta și vezi ce mai e prin lume!”)

Mă sună prietena mea darnică, Toamna. Prietena mea cinefilă.

- Ce faci?

- Ăăăă... cumpăram șosete pentru băieți.

- Bine! Vii la un film la 18:30?

- La 18:30??? Azi? (Mă uit încă o dată la telefon.) E 17:45 ceasul...

- Da.

- Ce film?

- Iertarea. Un film al domnului Mărgineanu.

Primul gând e că nu sunt îmbrăcată de cinema. Al doilea că am cina doar pe jumătate pregătită. Ezit un pic.

- Despre ce e vorba?

- E... de Pateric!

- Bine, vin!

Am uitat de șosete, de cina pe care plănuiam s-o diversific, de faptul că eram cu doi dintre copii cu trotineta și cu bicicleta priponite lângă magazin. N-am putut s-o refuz de data asta. După ce-am acceptat, s-au rânduit toate. Și preluatul copiilor, și ajunsul la timp. Și n-a mai contat că nu aveam o fustă mai acătării pe mine. La un moment dat, nu mai știu când, mi-a trecut prin minte că e un dar de la Sfântul Siluan, fiind tocmai ziua lui de praznic. Să fie oare întâmplătoare tema? Azi mi-a răsunat în minte toată ziua îndemnul de iertare... Habar nu aveam despre ce va fi vorba, dar Toamna m-a atenționat să am șervețelele la îndemână.

Începe. România comunistă. Om cu insomnii, om trezit de conștiință. Cu douăzeci de ani înainte fusese gardian în zarca de la Aiud, unde schingiuise un preot. Ajuns la pensie, în așteptarea primului nepot, nu-și mai găsește liniștea, devine alcoolic, e în pragul nebuniei. Soția lui, o femeie credincioasă, îi sugerează să se spovedească. „N-am mai dat din copilărie pe la biserică... Și, din 50.000 de popi din țara asta, doar unul îmi poate primi iertarea.” Nu funcționează, el știe că doar dacă-l va găsi pe acel om pe care-l nenorocise cu mult timp în urmă se va vindeca... Și începe să-l caute.

Uite-așa m-a transformat Sfântul Siluan din cocoș în vultur timp de 100 de minute! (E prima scenă din cartea cu benzi desenate despre viața Sfântului Siluan, o carte foarte iubită la noi în familie.) Parcă mi-ar fi zis chiar așa: „Iar te-ai moleșit! Ieși din ograda ta și vezi ce mai e prin lume! Uită un pic de crucea ta, alții o au mult mai grea!”. N-am mai știut de șosete, de pusul și de strânsul mesei, de hârjoanele inerente oricărei seri, și m-am cufundat în trăirea suferinței unui întreg Adam, a unei lumi întregi, care, în ciuda bălăcirii în păcat, nu e uitată nicicând de Domnul. O taină de necuprins...

Filmul m-a ajutat să-mi amintesc de cruntele terori din închisorile comuniste și să conștientizez încă o dată că Dumnezeu ne trimite fiecăruia dintre noi constant bărci de salvare, neținând deloc cont dacă suntem torționari sau victime... Sâmburele întoarcerii Acasă e sădit în orice om. Ce ne rămâne e pocăința și căutarea iertării. Cu toții vom găsi, asemenea gardianului Valeriu Tănase, poteca spre ea, mai devreme sau mai târziu, în funcție de cum auzim chemarea...

Georgiana Camalessa



3 Comentarii

R

Rodica

Vă recomand cartea “ Se întorc morții acasă “, scrisă de Cornel Constantin Ciomâzgă, publicată în anul 2014. Cred că a fost o sursă de inspirație pentru regizor. Cartea este deosebită.

I

Iulia

Minunat!

M

Marian

Într-adevăr, e ca o ilustrare (extrem de impresionantă, de emoționantă - mai ales prin secvența reconcilierii de la final) a unei pilde din Pateric. Dar mai există și cinemaul de tip realist-abraziv, de expresie, al lui Lucian Pintilie, pe care un cinefil (și monah) atipic precum Nicolae Steinhardt nu l-ar fi lepădat, dimpotrivă, l-ar fi primit cu nesfârșită uimire și încântare. De exemplu: RECONSTITUIREA; DUPĂ-AMIAZA UNUI TORȚIONAR; TERTIUM NON DATUR; O VARĂ DE NEUITAT. Sau cinemaul mai recent al lui Cristi Puiu (MARFA ȘI BANII; MOARTEA DOMNULUI LĂZĂRESCU; AURORA; TREI EXERCIȚII DE INTERPRETARE; SIERANEVADA; MALMKROG; MMXX), Cristian Mungiu (4 LUNI, 3 SĂPTĂMÂNI ȘI 2 ZILE; DUPĂ DEALURI; FJORD) și încă alții. Filmul de ilustrație a marilor teme (credința, iertarea etc.) are “trecere” și este “popular” doar pentru că “mesajul” său e “la vedere”, nu necesită o “străvedere”. Pe de altă parte, deși a fost editată și frumos îngrijită în 22 de volume, e mult prea puțin cunoscută lucrarea neobosită a Părintelui Steinhardt, felul său neobișnuit (și deosebit de pătrunzător) în care cuprindea și iubea cărți, muzici, filme, idei care numai în aparență sunt “scandaloase” și “necuminți”, în care Îl găsea (în chip uimitor) pe Mântuitor, în care afla fericita întristare acolo unde privirea multora află doar zădărnicie, moft și sminteală…

Lasă un comentariu