Aveam un gol ontologic
Și-ncercam să-l umplu cu tine
Dar oricâte eforturi făceai
Tot mai rămânea
Un loc neacoperit
Și-mi înghețau picioarele
Ah, ce frig mai era!
Și-mi clănțăneau dinții
Iar ochii îmi erau plini
De sloiuri ascuțite
Și de lacrimi pătrate
Și tot trăgeam
De plapuma asta neterminată
Îngustă, limitată,
Subțire, deșirată
Și nu știam
Că această nouă metodă
De tortură
Reciprocă
Era, nici mai mult,
Nici mai puțin
Decât o sângeroasă,
Preafrumoasă,
Reușită
Răstignire.
Anca Stanciu
7 Comentarii
Emanuel
🙏
Macra Andreea
Îmi salvez fiecare poezie pe care o scrii și revin mereu la ele. Îmi aduci multă bucurie și conștientizare. Te îmbrățișez!
Cosmina
Ești o mare iubită! Mulțumim că ne învelești cu tine!
Cristian
Răstignire în infinitul făpturii spre a atinge starea! Bucurie atinsă de aripa îngerului însângerat! Îmbrățișare în cruce!
Ecaterina
Slavă lui Dumnezeu celor ce conștientizează cât de "preafrumoasă, sângeroasă, dar reușită" este răstignirea în doi. Dacă nu primim darul de a ne ridica la această înțelegere, trăim o cruntă, aspră și nereușită răstignire... în Patul lui Procust.
Ana Banica
Pansament pe suflet la click pe link către revista „În Pridvor”! Iubesc.
Anastasia
Ce frumos! ❤️ Parcă eu aș fi frigul și clănțănitul dinților, tortura... Ioi, Doamne miluiește! Mulțumesc!!! 💐🌷🙏