Inimi bătând la unison

E aproape miezul nopții și străbat curtea spre mansarda noastră, îndreptându-mă spre somn. Pe cer, puzderie de stele. Le întrezăresc printre ochiurile viei și mă bucur de ele. Dinspre pădure aud un bubuit continuu, agitant, care face să trepideze zidurile groase ale casei. Nu freamătă brazii, ci boxele unor petrecăreți ale căror inimi bat acum la unison. Exact ca inimile altor câteva zeci de tineri pe care i-am văzut de curând la o nuntă, hipnotizați pe ringul de dans. Cuceriți, absorbiți trup și suflet de muzică, de ritm și de lumini, de întreaga atmosferă. I-am privit gândindu-mă la Liturghia din dimineața următoare, când, mi-am zis eu, cel mai probabil, toți vor dormi buștean, mahmuri... Totodată, i-am privit gândindu-mă cu milă și la noi, puținii pricăjiți care aveam să fim prezenți în biserică și întrebându-mă dacă inimile noastre vor reuși să bată la unison, așa cum am văzut inimile lor vibrând de parc-ar fi fost una singură... Cu mințile împrăștiate într-o mie de gânduri, de griji și de scenarii – vai! – cum pot inimile noastre împietrite să devină una pentru a-L primi pe Domnul?

Eu știu că mai am mult de dăltuit...

Georgiana Camalessa