Învățătură despre Rugăciunea minții (III)

Ne vorbește Arhim. Efrem Filotheitul

Noi, în Sfântul Munte, când trăia Starețul Iosif, făceam două, trei, patru, cinci ore de Rugăciune pe inspirație și expirație. Firește, când ne lupta somnul, ne ridicam și ieșeam afară să spunem Rugăciunea cu voce, cum ar veni, mai „distractiv”. Dar când nu era problema somnului, rămâneam toată noaptea.

Spune Sfântul Grigorie Palama că, atunci când Rugăciunea este spusă pe inspirație și expirație, în același timp se simte și o mireasmă fină. Și, într-adevăr, așa este. Se va simți o mireasmă care nu e nimic altceva decât rodul Rugăciunii. Atunci, fie din pricina multei Rugăciuni, fie din pricina miresmei, omul va ajunge ca un motoraș care lucrează singur.

Când se va spune foarte mult Rugăciunea și va obosi mintea și pieptul din pricina acestei inspirări și expirări, se lasă calea aceasta, de vreme ce „mașina” a luat-o înainte și se roagă singură, nemaifiind nevoie să se practice felul acesta de rugăciune pe respirație.

Stă, așadar, omul, și-și ascultă inima, care lucrează. Ei, lucrarea aceasta ne va aduce dobândă. Cum punem o mașină în față și lucrează singură, la fel se întâmplă și când sporește meșteșugul Rugăciunii. După cum, la început, este nevoie la mașinării de lucru de mână și de osteneală, dar când mecanicul le pune pe ritm, ca să lucreze automat, pe curent electric, atunci fac mai multă treabă și fără nici o osteneală, la fel se întâmplă și cu Rugăciunea. La început este nevoie de osteneală ca să găsească cineva ritmul Rugăciunii pe respirația sa, dar pe urmă lucrarea aceasta se face automat, iar mintea o va urmări, la fel cum urmărește inginerul mașina automată.

Între timp, dacă vă va fi greu să găsiți ritmul, să-mi spuneți. Voi să puneți început bun, și orice greutate veți întâmpina, să-mi spuneți, să-i dau ritmul ei, să intre apa în matcă, după care va curge singură.

Să învățăm prin faptă, nu prin teorie

Rugăciunea va fi ajutată, precum am spus, de tăcerea buzelor, de lipsa îndrăznelii și a mândriei. Mândria e o mare piedică la rugăciune. Când vă veți ruga, îndată ce creierul va naște gânduri, să vă osândiți pe voi înșivă tot timpul, tot timpul, ca mândria să nu-și înalțe înlăuntru capul. Vărguța, ciomagul: „Ești așa, ești așa, ești așa…”, pentru ca egoismul să nu-și ridice deloc capul. Omul să nu gândească nimic în ceasul acela, doar să se silească să se roage cu cutremur.

Așa cum, atunci când mergem la cofetărie și sunt acolo multe dulciuri, și prăjituri, și caramele, și ciocolate, la fel și când mergem la „cofetăria” cea duhovnicească, vom da peste multe „dulciuri” pe care ni le va oferi cofetarul acela și le vom lua. Noi să ne facem datoria noastră, să găsim un ritm al Rugăciunii, să ne smerim, și tot ce trimite Dumnezeu, aceea e simbria ta. Noi să facem toată rânduiala aceasta, iar Dumnezeu va da consistență rugăciunii noastre. Și, cu cât ne vom ruga mai smerit, cu atât vom avea mai mult folos.

Este nevoie de atenția minții la cuvintele Rugăciunii, fără să ne gândim la absolut nimic. Aici e miezul întregii chestiuni. „Cu neputință să se înșele omul care se roagă astfel”. Nu poate nicicum să pătrundă înșelarea în om dacă se roagă astfel. Numai când mintea își închipuie una și alta în timpul rugăciunii, numai de-aici pornește înșelarea. Şi atunci facem o rugăciune a închipuirii, și credem că am văzut ceva, în vreme ce, de fapt, ne înșală diavolul că L-am fi văzut pe Hristos, și încă se va strădui să-L facă mai frumos, să-L pună și pe tron! Și diavolul va strica rugăciunea, iar omul se va lupta, va lovi, dar va trece ceasul și nu va dobândi nimic.

Lucrurile acestea nu le știam pe când eram în lume, nu aveam subțirimea aceasta, învățătura aceasta de la duhovnicul meu, și mă rugam cu închipuiri. Dumnezeu nu mi-o lua în nume de rău, desigur, fiindcă eram neștiutor. Dar problema e să învățăm prin faptă, nu prin teorie, și atunci orice ar izvorî din Rugăciunea aceasta va fi autentic și nu va fi din închipuire, nici nu ni-l închipuim noi, fiindcă ne-ar fi venit ceva sentimental, când, de exemplu, am văzut vreo icoană frumoasă a Maicii Domnului și ne-am fi închipuit-o apoi în rugăciune. Cine poate să pună asta pe seama dumnezeiescului har și să spună că nu vine din închipuirea lui și din plăcerea minții și din încântarea de sine? Însă ce va izvorî din mintea nerăspândită și din Numele lui Hristos, aceea e autentic.

Cu Numele lui Hristos se săvârșesc toate

Deci așa ne vom ruga. Felul acesta de rugăciune va fi mai mult decât canonul de rugăciune, fiindcă ne va ajuta mult să ne vedem patimile noastre, greșelile noastre. Toată osteneala aceasta ne va ajuta să ne adunăm mintea. Fiindcă mișcarea de colo-colo zăpăcește mintea. Dar când omul stă, fie în picioare, fie așezat, fie îngenuncheat, mintea nu se mai zăpăcește. Felul acesta de rugăciune are multă substanță în sine. Aceasta să o lucrați și, veți vedea, mari lucruri veți afla.

Dacă mă credeți, când spuneam Rugăciunea în felul acesta, pe când eram începători și noi, atâta mireasmă izvora - toate răspândeau mireasmă, bărbile noastre, ba chiar și pieptul scotea atât de multă mireasmă! Expirația care ieșea și aerul care intra, toate răspândeau mireasmă. Și spun: Ce este Rugăciunea aceasta? Este Numele lui Hristos! Și ce nu are înlăuntru Numele lui Hristos? Cu Numele lui Hristos se sfințesc Cinstitele Daruri, cu Numele lui Hristos se săvârșește Botezul, vine Duhul Sfânt, sfinții înviază morții. Cu Numele lui Hristos se săvârșesc toate.

Un Părinte niptic spunea: „Dacă stăpânește Rugăciunea, în ceasul când va ieși sufletul omului, va ieși cu rugăciune. Cum vor mai putea demonii să stea în preajma lui? Numele lui Hristos îi va fi lui armă. Va fi înarmat și blindat cu rugăciune. Cum să mai poată demonii să se apropie de el?”. Atât de mare este folosul! De aceea, așa cum spune îngerul care l-a învățat pe Sfântul Pahomie, mulți oameni învățați au lăsat cărțile și studiile lor și s-au îndeletnicit cu Rugăciunea aceasta, și s-au sfințit.

Nepătimirea vine numai prin Rugăciunea minții

Precum scrie pustnica Fotini, slujbele sunt simbria noastră zilnică. Am lucrat? Am luat și am mâncat. Nu am lucrat? Mâine nu voi avea nimic de mâncare. Așa e tipicul Bisericii. Însă Rugăciunea neîncetată a minții nu este numai plată pentru o zi, ci aduce mulți arginți, pe care îi pui la bancă și te îmbogățești.

Numai prin Rugăciunea aceasta ajunge omul la nepătimire. Nici prin studiul cel mult, nici prin multa psalmodie n-a ajuns vreodată cineva la nepătimire. Nepătimirea vine numai prin Rugăciunea minții. Singuri o să lăsăm vorba deșartă și îndrăzneala. Omul va căuta să se retragă, ca să n-o piardă.

Asta mă rog să vă dea Dumnezeu, simțirea acestei Rugăciuni. Și, când o veți cunoaște în practică, atunci veți vedea și veți înțelege prea bine lucrurile pe care vi le spun. Acum se poate să nu mă înțelegeți prea mult, dar, după ce va veni harul lui Dumnezeu, atunci veți înțelege și veți spune: „Aaa, bine ne mai zicea Starețul!”.

Și, în ziua în care veți merge la treburile voastre, să spuneți: „Doamne Iisuse Hristoase” pe inspirație, și „miluiește-mă” pe expirație. Va fi rugăciune fără metanier. Se va spune singură și se va naște căldura inimii, iar căldura va aduce după ea toate cele bune.

Din „Familia Ortodoxă” (iunie 2017) 

Traducere de Mănăstirea Diaconești