Învățătura Sfinților contemporani despre frecvența împărtășirii

Sfântul Nectarie recomandă, cu privire la rânduiala împărtășirii, existența unei dorințe continue și sfinte pentru Sfintele Taine. Creștinul care se împărtășește des trebuie să fie într-o deplină pace și netulburare, iar în inima lui să nu aibă nicio întristare. Cei ce se împărtășesc des țin porunca Domnului, vădindu-și dorința „de a fi întotdeauna cu El”. Din corespondența Sfântului Nectarie cu monahiile pe care le povățuia reiese faptul că acestea se împărtășeau o dată pe săptămână, atunci când la mănăstire ajungea un preot care să slujească. Această practică era așadar influențată de condițiile exterioare și nu înseamnă că, în alte condiții, dacă ar fi existat un preot slujitor în mănăstire, monahiile nu s-ar fi împărtășit mai des. Sfântul le îndeamnă pe maici să fie cu luare aminte atunci când se împărtășesc; mai ales când se întâmplă să existe stări de greață, maicile să evite împărtășirea, pentru a nu păcătui.

În plus, Sfântul Părinte atrage atenția asupra faptului că există unii creștini care nu doresc să se împărtășească din cauza nepăsării și a desconsiderării Sfintelor Taine, și se întreabă dacă o astfel de atitudine ar trebui să-l caracterizeze pe adevăratul creștin. Sfântul subliniază că acești oameni navighează fără cârmă și fără căpitan, care este Sfânta Împărtășanie. Cei care nu se apropie de Sfintele Taine se află în mare primejdie la ceasul încercării: atunci când valuri puternice se vor ridica împotriva lor și vânturi potrivnice vor bate, se prea poate ca vasul lor să naufragieze. Oamenii care neglijează Sfânta Împărtășanie sunt lipsiți de mângâiere dumnezeiască și amenințați de deznădejde, iar îndemnul pe care Sfântul Nectarie îl dă acestor persoane este: „Să se grăbească să se împărtășească pentru a se mântui, deoarece altă cale de izbăvire nu există”.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul oferă o mărturie personală și spune că, în perioada în care se afla în Sfântul Munte, exista printre monahi obiceiul de a se spovedi și împărtăși regulat (în fiecare sâmbătă), această rânduială având un caracter profund de nevoință. Însă obiceiul acesta s-a schimbat, împărtășirea făcându-se mai des acum. Sfântul le îndemna pe maicile care se împărtășeau o dată la două săptămâni să se împărtășească în fiecare duminică, „pentru că Sfânta Împărtășanie este medicament și ne face foarte bine”. Altă dată îl sfătuia pe un creștin ca, având pregătirea cuvenită, să se împărtășească mai des, adică săptămânal, atunci când inima i se va aprinde de dorul după Hristos. Sfântul Porfirie nu urma un anumit tipic în ceea ce privește frecvența împărtășirii. Întotdeauna avea mult discernământ și ținea seama de fiecare caz în parte, de nevoile fiecăruia, și astfel îi sfătuia pe credincioși să se împărtășească. O fiică duhovnicească a sa mărturisea că a primit următorul sfat de la Sfântul Porfirie: „Să te împărtășești des atunci când ești pregătită, cu pocăință, chiar și cu mai puțin post, dar având o conștiință curată”.

După Sfântul Porfirie, există două condiții necesare pentru apropierea omului de Sfintele Taine: în primul rând, el era foarte atent la patima urii, nepermițându-le celor care aveau această patimă să se apropie de Sfintele Taine. În al doilea rând, sfântul le cerea creștinilor să nu se împărtășească din obișnuință: „Fiecare împărtășanie să fie pentru tine ca cea dintâi și ca cea de pe urmă, de dinainte de moarte!”.

Sfântul Porfirie se încadrează pe linia Părinților filocalici care recomandau împărtășirea deasă cu o cuvenită pregătire duhovnicească, prin rugăciune, post, metanii, spovedanie și, mai presus de toate, dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele, subliniind adesea: „Dacă ai pierdut Sfânta Împărtășanie, ai pierdut Totul!”.

Sfântul Paisie Aghioritul, la rândul său, îi îndemna pe oameni să se împărtășească des, el însuși afirmând că: „Scopul principal al Sfintei Liturghii este împărtășirea creștinilor, măcar a câtorva care sunt pregătiți, pentru că toate rugăciunile [Liturghiei] fac referire la credincioșii care urmează să se împărtășească. Măcar unul singur să se împărtășească. Firește că este posibil ca uneori să nu fie nimeni care să se fi pregătit... De aceea, este bine ca măcar un copilaș să se împărtășească”. Într-o discuție, Sfântul îi explică unui credincios care era reticent în privința împărtășirii dese, și care prefera să se împărtășească doar o dată pe lună, din cauză că se temea ca nu cumva să-i devină un obicei: „Nu este corect ceea ce faci! Chiar dacă cineva se împărtășește o dată pe an, tot îi poate deveni un obicei, văzându-se pe sine îndreptățit să se împărtășească”.

Se spune că Sfântul s-a întristat foarte mult atunci când a fost vizitat de un preot, care i-a mărturisit că se ferește să slujească des, pentru a nu-i deveni o rutină. Sfântul Paisie îi atrage atenția asupra următorului fapt: „Cu cât mai des slujește cineva, cu atât mai mult trebuie să se umple de Har, fiind pătruns de taina pe care o săvârșește!”.Sfântulîi îndemna pe creștini să se spovedească și să se împărtășească des, punându-le la inimă marea putere pe care o primește omul atunci când face o „transfuzie” cu Sângele lui Hristos.

În perioada în care s-a nevoit pe Muntele Sinai, deși se afla la depărtare de mănăstire, Sfântul a fost, totuși, alături de monahi, ajutându-i în special pe începători prin dragostea și discernământul său. Una dintre primele discuții care s-au iscat a fost legată de rânduiala împărtășirii, pentru că în mănăstire exista obiceiul ca monahii să se împărtășească doar de patru ori pe an. La început, și sfântul a urmat acest tipic − totuși, se pregătea de fiecare dată pentru împărtășanie, cu toate că nu se împărtășea. Dar atunci când au venit la mănăstire frați mai tineri, a discutat acest subiect cu Părinții din mănăstire și astfel au hotărât împreună o rânduială de împărtășire mai deasă, cu o pregătire prealabilă.

Cuviosul Paisie pune în lumină necesitatea pregătirii credincioșilor în vederea primirii Sfintelor Taine, spunând că „unirea omului cu Dumnezeu se face doar în deplină cunoștință de cauză, cu trezvie, libertate și asumare personală, fiecare dăruind nevoința propriei pocăințe după măsura nobleței sale sufletești”.

Se povestește că odată Sfântul Paisie a fost vizitat de un creștin care se lăuda că se împărtășea foarte des, crezând că astfel s-a sfințit. Însă Părintele i-a spus: „Uite, nu contează atât de mult cât de des se împărtășește cineva, ci îndeosebi ce pregătire a făcut cu sine însuși înainte, și cât de mult Îl va păstra pe Hristos înlăuntrul său după împărtășanie... Dacă în felul acesta s-ar sfinți omul, atunci toți preoții care se împărtășesc în fiecare duminică ar fi sfinți!”.

Cât despre rânduiala Sfintei Împărtășanii, Sfântul mărturisește că acest lucru depinde de duhovnicul fiecăruia. El îi sfătuia pe fiii lui duhovnicești să se împărtășească des, dacă, bineînțeles, nu există opreliști, chiar și cu mai puțin post: „Să te împărtășești o dată, chiar de două ori pe săptămână, dacă nu există vreo piedică, pentru că Sfânta Împărtășanie te va întări în mediul în care trăiești și în societatea de astăzi, care este vrednică de milă și plină de ispite”.

Sfântul Iacov Tsalikis urmează aceeași linie duhovnicească a sfinților mai sus-menționați. El evidenția importanța generală a luptei creștinului și a pregătirii în vederea apropierii de Potirul Vieții: „Să vă înfrânați limba și pântecele! Să fugiți de cele rele! Să ne păzim ochii, gândurile, totul!”. Sfântul dădea multă însemnătate împărtășirii regulate, spunând: „Cei ce sunt vrednici să se împărtășească, aceia se împărtășesc în fiecare zi. Creștinii din vechime se împărtășeau zilnic, însă acest lucru trebuie să se facă cu discernământ, atunci când cineva se află aproape de Dumnezeu”.

Monahia Agatha