Mai puternici decât toate patimile

Ne vorbește Arhimandritul Zaharia de la Essex

- Pot mirenii să dobândească Rugăciunea inimii? Și dacă da, în ce condiţii?

- Rugăciunea inimii este un dar al lui Dumnezeu, o lucrare a harului. Da, desigur că mirenii pot dobândi Rugăciunea inimii. Este mai greu din pricina condiţiilor mai complicate în care vieţuiesc, însă întâlnim în viaţa Bisericii multe asemenea cazuri. Dacă ne formăm conştiinţa în lumina Evangheliei şi trăim în sânul Bisericii, sigur că putem acest lucru.

Nu mă pot abţine să nu vă spun un caz: am cunoscut în America o doamnă ortodoxă care avea treisprezece copii şi dobândise Rugăciunea inimii. Şi, pe parcursul slujirii mele, mi-a fost dat să întâlnesc mulți oameni care aveau acest dar, cu toate că locuiau în lume. Dar oamenii aceştia îşi rânduiau viaţa în aşa fel încât lucrurile cele mai importante să stea pe primul loc. Cunosc, de asemenea, episcopi care au darul acestei Rugăciuni, în ciuda faptului că zilnic se luptă cu diverse probleme ale oamenilor. Dumnezeu este adevărat şi credincios în orice circumstanță, iar cuvintele Evangheliei rămân adevăruri de nestrămutat.

- Cum izbutim să scăpăm de patima trupească?

- Patima trupească este asemnea unui foc, și îi este aliată firea noastră cea căzută. Dar există un foc mai puternic, ce o poate stinge cu totul: mângâierea pe care o primim de le Dumnezeu atunci când ne pocăim. Dacă ne străduim să păstrăm în noi această mângâiere primită de la Dumnezeu, vom reuşi să trăim o viaţă cât de cât fără păcat.

Dumnezeul nostru este Tatăl milostivirii şi a toată mântuirea. El se apropie şi intră în legătură cu noi atunci când avem o inimă înfrântă şi smerită. Atunci când avem inima înfrântă, suntem mai puternici decât toate patimile şi decât toate atacurile vrăjmaşului. Părinţii noştri din Pustia Egiptului, din veacul al IV-lea, obişnuiau să spună că duhul pocăinţei este asemenea unui cerc de foc care îl înconjoară pe creştin şi nu-l lasă pe vrăjmaşul să se apropie. Iar Sfântul Simeon Noul Teolog spune că o inimă înfrântă pune pe fugă cohorte de draci. Deci inima înfrânta şi trupul umilit, Dumnezeu nu le va urgisi.

Smerenia nu e despărțită de har

- Cum se poate lupta un om cu Dumnezeu în sensul cel bun? Ce înseamnă această luptă?

- Nu oricine este în stare să se lupte după lege cu Dumnezeu. Dacă suntem stăpâniţi de patimi, şi mai ales de patima slavei deşarte, ne este cu neputinţă să ducem această luptă precum a dus-o Iacov (cf. Facere 32:24-28). Eu cred că oamenii care luptă după lege cu Dumnezeu sunt oamenii pe care Dumnezeu i-a împins să facă acest lucru. Toţii sfinţii, până la un anume punct, trec prin această luptă. Şi ei nu se luptă cu Dumnezeu din motive egoiste, ci se luptă pentru a înţelege mai adânc, mai deplin judecăţile lui Dumnezeu, precum a făcut Iov, sau pentru a dobândi mântuirea tuturor, precum vedem la Moisi, la Sfântul Apostol Pavel şi aproape la toți sfinţii. Dumnezeu îi împinge pe sfinţii Săi să se lupte cu El, ca să-i facă părtaşi în marea lucrare de mântuire a omenirii.

Deci vorbim despre lupta cu Dumnezeu, ca în cazul lui Iacov, când aceşti oameni sunt fără de patimi în ceea ce fac. Şi vedem în istoria Bisericii că toţi aceşti sfinţi, Moisi, Sfântul Apostol Pavel, atunci când s-au luptat cu Dumnezeu, s-au bucurat în clipa în care au fost biruiţi de El. Ceea ce arată că, în lupta lor, principiul călăuzitor le-a fost smerenia. Iar smerenia nu e despărțită de har. Vedem asta în cazul lui Iacov care, în ziua când s-a dus să se întâlnească cu Isav, a făcut şapte metanii, şapte plecăciuni (cf. Facere 33:3), mai înainte de a ajunge la locul acela. Şi există o adâncă smerenie în timpul luptei, şi o smerenie de negrăit după ce au fost biruiţi de Dumnezeu. Aceştia sunt oamenii care s-au jerftit total lui Dumnezeu, întreaga lor fiinţă au jertfit-o, dar au păstrat mereu ceva înlăuntrul lor cuvântul: „Binecuvântat să fie numele Domnului în veci!”, precum a spus Iov.

Şi noi, în neputinţa noastră, când suntem puşi la încercare, trebuie să existe în noi o constantă, ceva care să nu se schimbe, iar asta se vădește în cuvintele Prorocului Daniel: „Ţie se cuvine toată slava şi dreptatea, iar nouă, ruşinea feţei!”. Şi atunci negreșit vom trece prin această încercare ieşind mai îmbogăţiţi duhovniceşte din ea.

Fragmente din conferința „Legăturile personale dintre oameni

în lumina legăturii noastre cu Dumnezeu” (Iași, 29 septembrie 2011)