Simt că tot frumosul învățat și trăit, de la mămica mea dragă este. Am înțeles că tristețea din mine, care se vede practic în ochii mei, de la ea este. Am preluat-o cumva. Slavă Domnului că am preluat și bucuria de a râde, și frumosul.
Mama a fost căsătorită de două ori. De la primul soț a trăit catran de tristețe, necazuri peste necazuri, vai și vai. Mi-a povestit. Nici de la al doilea soț, tatăl meu, nu a avut o viață cu noruleți albi și floricele roz, dar aici a pus piciorul în prag mai repede și a divorțat. Nu i-a mai trebuit bărbat.
Mama s-a luptat pentru noi. Mi-e dor de bucuriile cu mama. Dar și eu am necăjit-o. Am început să fiu rebelă, mi-am dorit să fiu și eu băgată în seamă, să nu mai fiu no name kid, cum sunt acum, no name woman.
Of, câte de rău îmi pare!
Tânjesc să fiu iubită, dar nu știu să iubesc.
Uneori m-am întrebat pentru ale cui rugăciuni m-am întors în Biserică.
* * *
Mergeam la teatru cu mama, la comedii, asta este una dintre bucurii. Cât mi-aș fi dorit s-o am pe mama mereu aproape! Ea știa să recite mult din Eminescu, chiar și la bătrânețe.
Îmi aduc aminte că am avut o perioadă de disco, de petreceri și, bineînțeles, de fumat și băut. Când ajungeam acasă foarte târziu, iubita mea mamă intra în cameră și îmi dădea cu agheasmă pe față. Of, mami, te iubesc!
Înainte să ne întoarcem în Biserică, mergeam doar de Sfintele Paști și parcă și de Bobotează la biserică, dar nu rămâneam la slujbe. După ce m-am întors în Biserică, m-am lăsat de fumat, dar nu imediat. Am gândit că termin cu fumatul pentru Hristos. Mă mai păcăleam din când în când cu câte jumătate de țigară, dar îmi era așa rușine înaintea Lui! Nu mai țin minte... probabil că m-am rugat ca El să-mi ajute și, fără să-mi dau seama, n-am mai fumat.
Petrecerile n-au mai avut importanță, și așa s-a terminat și cu „vinul ghiurghiuliu”.
* * *
Mie nu mi-au plăcut deloc poeziile, în urma chinului de la școală și liceu. Dar, culmea, îmi plac poeziile din Pridvor.
Anastasia
Fotografie de Daria Nekipelova / pexeles.com