Minuni ale Cuviosului Iacov Tsalikis

Înmulțirea prescurei și a pastelor

În august 1963 au venit la mănăstirea Cuviosului David șaptezeci și cinci de săteni din Livanates, patria Cuviosului David, ca să lucreze voluntar la bazinul de apă al mănăstirii. Acolo se mai aflau încă cincisprezece bărbați ca să ajute.

Părintele Iacov coordona în general lucrările, dar era și singurul care trebuia să se îngrijească de mâncarea și găzduirea acestor oameni buni. A folosit tot ce exista și nu exista în magazie. Dar într-o bună zi s-au terminat alimentele. Bani nu avea. A căutat pe toate rafturile, prin toate colțurile și a reușit să afle două ocale și jumătate de paste făinoase, iar ca pâine, numai o jumătate de prescură. I-a mai dat și bătrânul Eftimie o jumătate de pâine. Cantități de glumă pentru circa o sută oameni care lucrau toată ziua cu mâinile.

Mâhnit, nu știa ce să facă. L-a cuprins deznădejdea și aproape plângea că trebuia să lase lumea flămândă. Deodată luă cratița cea mare de pe foc, aruncă în ea pastele, puse pâinea alături și, așa cum era, se duse în biserică. S-a oprit înaintea icoanei Cuviosului David și i-a spus:

- Sfinte al meu, acești oameni lucrează pentru mănăstirea ta. Se întorc obosiți și flămânzi. Nu am altceva să le dau ca să mănânce, fără numai două ocale și jumătate de paste cu o lingură de untdelemn, o jumătate de prescură și o jumătate de pâine (și i le arătă Sfântului). Te rog să le binecuvântezi, ca să mâncăm și să ne saturăm.

A făcut mâncarea în acea cratiță, apoi lua din ea și nu se mai termina. S-au săturat cu toții și a prisosit o jumătate de cratiță. Asta au văzut-o mulți, printre care și egumenul de acum, Părintele Chiril. Mulți ani după aceea, vorbind despre minunea Cuviosului David, Părintele Iacov spunea:

- Fratele meu, repetarea minunii cu cele cinci pâini.

Convorbire cu Cuvioșii David și Ioan Rusul

În anul 1977, Părintele Ioan Bernezos, din satul Procopi din Evvia i-a cerut să se roage, pentru că, în ciuda tuturor încercărilor, n-a putut afla apă, și toate se uscaseră. Era în timpul răscoalei organizate pentru pădurile lui Beker, atunci când mulți s-au întors și împotriva părintelui Ioan. Atunci Părintele Iacov i-a făgăduit:

- Mă voi duce imediat să fac rugăciune la Sfântul David, ca să afli apă. Voi spune Cuviosului să vină acolo, să ia și pe dumnezeiescul Ioan (Rusul) și, precum a lovit cu toiagul său și a scos apă la el în mănăstire, așa va lovi ca să scoată apă și pentru bunul nostru preot.

Degrab s-a aflat apă și, atunci când Părintele Ioan l-a sunat să-i mulțumească, înainte de a spune ceva, Părintele Iacov l-a înștiințat:

- Părintele meu, după ce m-am rugat fierbinte, Cuviosul David mi-a spus: „Pleacă-ți capul, coboară-ți privirea”. Și, făcându-mi semn că voi afla apă, adăugă: „Înaintează!”.

Este ciudat că se simțea diferit pentru alți sfinți, și mai ales pentru Cuviosul Ioan Rusul, pe care-l chema în ajutor împreună cu Cuviosul David. Atunci când îi chema pe amândoi, dădea impresia că de la Cuviosul Ioan se aștepta mai mult ca, fiind mai tânăr, să alerge mai repede, deoarece Cuviosul David era mai bătrân. Cu Cuviosul Ioan nu devenea niciodată poruncitor, precum cu Cuviosul David. Se rușina chiar să liturghisească la Biserica Cuviosului Ioan de la Procopi. Îl chemau:

- Părinte Iacove, veniți să liturghisiți la Cuviosul Ioan.

Dar el răspundea:

- Eu, cel din pământ, nu sunt vrednic să mă aflu înaintea dumnezeiescului Ioan.

Și totdeauna când pronunța numele Cuviosului Ioan, căruia adeseori îi spunea „dumnezeiescul Ioan”, și „Mărturisitorul”, la cuvintele „dumnezeiesc” și „mărturisitor” vocea lui lua un ton de măreție solemnă, ca și cum îl vedea pe sfântul înaintea lui și îl proclama împărat.

Pe Cuviosul Ioan nu numai că îl ruga să alerge la nevoile credincioșilor, ci îl și vedea viu afară de racla lui, grăbindu-se spre ajutorarea lor. În 1986, Părintele Iacov povestea cum Sfântul Ioan lucrează viu în afara raclei sale. Așa cum stăteam alături de el, l-am întrebat cu glas scăzut:

- Sfinția Voastră l-ați văzut afară? De unde știți aceasta?

Starețul și-a continuat istorisirea, deoarece la discuție mai erau de față și alții. Aceiași întrebare i-am pus-o de încă două ori, cu glas șoptit, ca să nu audă ceilalți. Atunci, dezarmat, a răspuns, dar fără să schimbe ritmul:

- Deoarece îl vezi dimineața, când vine de unde a fost și intră în racla lui! Sunt ceasuri în care nu se află în raclă.

Minunea aceasta că Sfântul Ioan uneori nu se află în racla sa au adeverit-o și alții, precum și preotul responsabil al bisericii.

Cuviosul Ioan l-a învrednicit pe fericitul stareț Iacov de discuții clare și ziditoare cu el. Ba încă și mai mult, starețul îl vedea întreg și viu pe Sfânt, cu care stătea de vorbă când se întorcea de la consultații medicale. Odată îngenunche la racla Cuviosului și peste puțin îl văzu pe Sfântul că îi spune, precum a povestit însuși starețul mai apoi:

- Acum am o treabă și trebuie să plec. Tu să nu faci vecernia până ce mă voi întoarce.

Când s-a întors, Sfântul i-a spus:

- Crezi că-i binecuvântez pe toți cei care vin aici? Iată, pe această femeie care s-a închinat acum cu copiii ei n-am binecuvântat-o.

- De ce? a întrebat Părintele Iacov.

- Pentru că își blestemă copiii.

A văzut și a atins Sângele cel Prea Sfânt al Domnului

Minunea cea mai mare pe care i-a oferit-o Dumnezeu s-a săvârșit în dimineața zilei de 22 noiembrie 1975. Părintele Iacov a fost atât de mișcat, încât imediat a consemnat-o în caietul său, după cum urmează:

„În 22 noiembrie, într-o zi de sâmbătă dimineața, la Sfânta Proscomidie, după pomenire, în vremea când acopeream Sfintele Daruri, am văzut real, mărturisesc întru sfințenie, o părticică de sânge uscat. Am atins-o și pe degetul meu a rămas sânge. Chemând pe unul din frații Sfintei Mănăstiri, pe Părintele Serafim, i-am spus totul și el mi-a spus: «Părinte, noi nu vedem, dar Sfinția Ta ai văzut ce este?». Și eu i-am răspuns că mă închin și cred că este însuși Dumnezeu de față. Și am spus: «Doamne miluiește!» de trei ori.

† Arhim. Iacov”

Dragostea lui pentru Domnul era nemărginită, nevoința îi era peste măsură. Dar și darurile lui Dumnezeu erau covârșitoare. A văzut și a atins însuși Sângele cel Prea Sfânt al Domnului! Slavă Ție, Doamne! Minunată este puterea Ta, minunați sunt și aleșii Tăi. Noi nevrednicii, îți mulțumim pentru ei.

„Dragostea acoperă mulțime de păcate”

În a doua jumătate a lunii mai a anului 1977, a fost iarăși grav bolnav. A făcut răbdare, dar răul continuă. S-a temut că i se apropie sfârșitul, și la 23 mai a scris fraților mănăstirii o însemnare, pe care am aflat-o în caietul lui. Textul este simplu. Dar el descoperă adânca cuviosie a monahului neagonisitor:

„Sfânta Mănăstire a Cuviosului David, 23 mai 1977

Cuvioși Părinți Chiril și Serafim, vă cer binecuvântările voastre cele sfinte.

Părinții mei sfinți, să luați aminte de Sfânta Mănăstire a Cuviosului Părintelui nostru David. Tot ce există în Sfânta Mănăstire aparține Cuviosului Stareț David. Și înlăuntrul chiliei Cuviosului Stareț, în care stau din 1952, orice există aparține Sfântului Stareț David, cărți, bani etc. Eu niciodată n-am dorit să am ceva al meu, ci numai din pricina bolii, pentru nevoile mele, am avut aceste lucruri, niciodată nu m-am gândit la ceva ca să-l doresc și să-l am al meu, cunoscând că sunt pământ și cenușă.

Să luați aminte la toate; să aveți dragoste între voi, deoarece dragostea acoperă mulțime de păcate, și din dragoste pentru noi S-a răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Dacă avem dragoste între noi, atunci suntem fii ai lui Dumnezeu. Dacă v-am mâhnit cândva, ca un om ce sunt, să mă iertați și harul Domnului să fie cu voi.

Vă sărut cu sărutare sfântă.

Cel mai neînsemnat între ieromonahi,

P. Iacov”.

Din „Fericitul Iacov Tsalikis” de Stelian Papadopoulos

Editura Schitul Lacu 2001

Traducere de Ieroschim. Ștefan Lacoschitiotul