„Sfânta Împărtășanie − experiența vieții veșnice”

Mitropolitul Athanasie al Limassolului

- Gheronda, este limpede că, în pilda evanghelică, Hristos ne cheamă la un ospăț, adică la Sfânta Împărtășanie. Nu ne spune doar: „Veniți la biserică!”, ci ne cheamă: „Veniți să vă împărtășiți din viața Mea prin Taina Sfintei Împărtășanii!”. Vorbiți-ne puțin despre Sfânta Împărtășanie. De ce se împărtășește creștinul? Înțelegem ceea ce facem? Mai bine-zis, ne dăm seama ce pierdem?

- Cu siguranță, Sfânta Împărtășanie, după cum și cuvântul spune, este împărtășire. Ne împărtășim cu Hristos, Îl primim înlăuntrul nostru și devenim una cu El. Nu putem exista fără această sfântă împărtășire. Prin Taina aceasta, Hristos pătrunde în ființa noastră. După cum nu poți trăi dacă nu mănânci și nu respiri, la fel nu poți trăi dacă nu te împărtășești − dacă nu te botezi, dacă nu te mirungi și dacă nu te împărtășești mereu.

Toată viața noastră în Hristos începe și se termină cu Sfintele Taine ale Bisericii. Căci nu e vorba de o viață morală, de o ideologie, de o chestiune academică, ci de o legătură ontologică între om și Hristos. Și lucrul acesta se împlinește în cadrul Sfintei Împărtășanii.

Dacă omul va pricepe și va experimenta acest lucru, atunci nu va putea trăi fără Sfânta Împărtășanie. Dar, ca să experimenteze acest lucru, trebuie să îl trăiască zilnic – sau măcar duminica, în ziua Domnului, să se împărtășească, firește, dacă are binecuvântarea Părintelui duhovnic.

- Prin urmare, Sfânta Împărtășanie nu e o știință rațională, adică „așa mi-a spus cineva”, sau „așa am citit într-o carte, că e bine să ne împărtășim”, sau „așa mi-a spus bunica”. Este o experiență.

- Este experiența vieții veșnice.

Adevăratul scop al participării la Liturghie

- Gheronda, dați-mi voie să vă întreb câteva lucruri practice. Cum se leagă mersul la biserică de împărtășire? Trebuie să mergem la biserică cu scopul de a ne împărtăși? De multe ori, Taina Sfintei Împărtășanii nu este prioritatea noastră.

- Acestea sunt simptomele unei vieți duhovnicești comode și bolnăvicioase. Când merg [cu gândul] să mă împărtășesc, simt că Hristos este acolo și mă cheamă la El. Acum, dacă eu nu mă pot împărtăși, din varii motive, atunci mă voi smeri, spunând: „Trebuia să mă împărtășesc, aș fi vrut să mă împărtășesc, dar nu pot să o fac din cutare motiv, nu m-am pregătit”. Și voi merge la Sfânta Liturghie cu evlavie, cu sfială, cu smerenie, fără să mă împărtășesc. Lucru pe care însă trebuie să-l depășim. Scopul meu este să fiu prezent la Sfânta Liturghie și să mă împărtășesc. Aceasta este ținta și adevăratul meu scop al participării la Sfânta Liturghie.

- Părinții spun că trebuie să răspundem chemării din pildă, dar să ne facem vrednici acestei chemări. Așadar, Părinții spun să trăim cu luare-aminte în timpul săptămânii și să ne pregătim pentru liturghia de duminică. Mai e posibil acest lucru, în condițiile de viață ale omului contemporan?

- Îmi aduc aminte de Sfântul Efrem Katunakiotul care, fiind întrebat cum se pregătește pentru Sfânta Împărtășanie, a spus: „De îndată ce se termină Liturghia de duminică, mintea mea se duce la următoarea liturghie și caut să fiu cu luare aminte”.

- Cred că suntem mai atenți la ce nu vom mânca înainte a ne împărtăși decât la condițiile pe care le presupune împărtășirea. Cum ar trebui să ne pregătim?

- De vreme ce Sfânta Împărtășanie este unirea mea cu Hristos, trebuie ca mintea, inima și atenția noastră să se afle în stare de rugăciune, de smerenie și de pocăință, astfel încât, în pocăință fiind, să ne putem înfățișa înaintea lui Hristos în clipa Sfintei Împărtășiri. Și să-L rugăm pe Hristos să ne dea simțirea Sfintelor Taine, ca să putem și noi să ne împărtășim cu Preasfântul Său Trup și Sânge cu simțirea de care avem nevoie, și să ni se facă spre viața de veci, după cum spunem atunci când împărtășim: „Spre iertarea păcatelor și spre viața de veci”.

Postul de sâmbătă seara

- Gheronda, există și o înțelegere greșită, aș spune, în ceea ce privește postul dinaintea împărtășirii. Depinde mult de duhovnici. Este sâmbătă seara... Dacă liturghia este într-o zi de joi sau de sâmbătă, știm că miercuri și vineri am postit. Și, dacă am postit, atunci am conștiința împăcată și mă voi împărtăși. Dar în ceea ce privește ziua de sâmbătă seara, există o confuzie foarte mare. Unii mănâncă de dulce, alții de post...

Când pregăteam întrebările acestea, mi-am adus aminte de Părintele Iosif Vatopedinul, care a ajuns odată în Atena, la o familie cu care era în legătură. S-au așezat la masa de prânz și au mâncat împreună ouă, brânză, salată... Iar seara, când Părintelui i s-a făcut foame, i-au dat ceva de post cu ulei. Și le-a spus Gheronda: „Nu mai aveți puțină mâncărică de la prânz?” „Dar, Gheronda, noi mâine ne împărtășim”. Nu-i dăduseră mâncare de dulce cu gândul că se vor împărtăși ziua următoare. Și Părintele le-a spus: „Bine, dar preoții au o Evanghelie și voi alta?!”. Vă rugăm să ne explicați puțin acest lucru.

- De-a lungul vremii, îndeosebi în timpul stăpânirii otomane, dar și puțin înainte, din cauza neștiinței oamenilor și a unei rețineri de a se împărtăși duminică de duminică, oamenii aveau obiceiul să postească înainte de Sfânta Împărtășanie. Nu este un lucru rău. Însă, din pricina aceasta, au ajuns la altă așezare, încât nu voiau să se împărtășească dacă nu posteau înainte. Și în Sfântul Munte au fost probleme până în vremea Sfântului Nicodim Aghioritul și a Sfinților Părinți Colivari, aproape până în vremea noastră.

Când am ajuns noi în Sfântul Munte, în primii ani am întâlnit adesea acest fenomen. Dar Sfânta Împărtășanie nu presupune post. Duminica este ziua Domnului și suntem „datori” să ne împărtășim. Sâmbăta nu e zi de post. Dimpotrivă, se cere măcar dezlegare la ulei. Nu poți impune postul sâmbătă seara. Unde scrie asta? În ce canon? Ce Părinte al Bisericii o zice? Undeva scrie: „Să vă înfrânați de cu seară”. Însă acest lucru nu presupune postul [de bucate].

Nu putem instituționaliza și legaliza posturi suplimentare. Măcar să țină lumea posturile Bisericii: 40 de zile înainte de Crăciun, 50 de zile înainte de Paște, 15 zile pentru Adormirea Maicii Domnului și pentru Sfinții Apostoli, miercurea și vinerea săptămânal.

Și practic, pentru că și eu trăiesc în lume, observ o mare problemă. E împotriva lucrării pastorale să impui sâmbătă seara post. Poate că oamenii au niște obligații comunitare. Vineri seară nu merg, pentru că e zi de post. Sâmbătă seara nu se duc, pentru că iarăși postesc. Când se mai împărtășesc acei oameni? Și ce vor face? Aceste lucruri nu sunt corecte. Nu se susțin.

Așa cum ne spunea cu înțelepciune Gheronda [Iosif Vatopedinul] foarte des: „Noi, preoții, mâncăm de dulce și ne împărtășim. Foarte rar întâlnești un preot care să postească înainte de a se împărtăși − și nici nu trebuie să se întâmple acest lucru. Preotul care săvârșeste Taina Sfintei Euharistii, care consumă Sfintele, el nu postește, dar alții să postească?... Nu trebuie să se întâmple acest lucru! E o așezare complet greșită.

Slavă Domnului că noi am depășit acest fenomen! Păstorii Bisericii au înțeles că trebuie să-l gestioneze corect, după Sfinții Părinți. Aceasta este poziția patristică: să lași lumea sâmbătă seara să mănânce ceea ce vrea. Sâmbăta nu este deloc zi de post. Nu poți legiui postul acolo unde nu există.

Acum, dacă intervine duhovnicul să pună un canon de post, poate să o facă. Dar aceasta nu poate fi o normă în Biserică.

Traducere de Monahia Agatha