Neliniște sau har?

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul

Chinul, neliniștea, anxietatea și zbuciumul sufletesc sunt roadele căderii omului, intrate în lume prin intermediul iubirii de sine. Acești „aburi” întunecă sufletul și dau naștere la felurite griji, însă starea firească a omului este bucuria, căci Dumnezeu este bucurie, iar sufletul omului este răsuflarea Lui.

Dumnezeu a creat sufletul, iar sufletul se îndreaptă către El în mod firesc. Așadar, neliniștea și anxietatea nu sunt naturale vieții omenești, nu-și au locul firesc în ea. Totuși, în ziua de azi, rar întâlnim o persoană cu adevărat bucuroasă, ceea ce înseamnă că la fel de rar întâlnim o persoană echilibrată, plină de pace și de sănătate duhovnicească.

Stresul a devenit o boală cumplită, care stăpânește lumea. Pesemne este cel mai mare supliciu al omenirii, drama sa cea mai profundă. Nu reprezintă doar un colțișor de iad, ci trăirea iadului însuși, încă din această viață.

Lipsa bucuriei este lipsa lui Dumnezeu, după cum bucuria este semnul prezenței Sale. Cineva care aparține acestei lumi și se desfată cu patimile trecătoare poate simți o plăcere de moment, dar, dacă privim mai cu luare-aminte, observăm că viața lui este plină de neliniște și stres, căci se adeverește cuvântul Scripturii: „Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul” (Romani 2:9). Unde nu sunt împlinite poruncile lui Dumnezeu, nu poate să existe bucurie adevărată. Iar unde se împlinește legea Domnului, grijile nu au putere să dăinuie.

Bucuria este rar întâlnită în ziua de azi. Nu pentru că ar fi un țel înalt sau ieșit din comun, ci pentru că ne-am îndepărtat de ceea ce este firesc. Bucuria este tot atât de firească pentru suflet precum este vederea pentru ochi. Un orb ar putea să strige: „O! Poți să vezi?!”. La fel, când o persoană are bucurie duhovnicească, ceilalți sunt uimiți și o întreabă: „Ești fericit?!”, deoarece ei s-au obișnuit cu o viață de orbire duhovnicească, de zbucium interior, de minciună și de păcat.

Totuși, bucuria nu este ceva nou. Este mireasma naturală, firească a sufletului aflat în armonie cu Dumnezeu. Este o forță discretă care ne susține în viața duhovnicească.

Traducere de Monahia Xenia

Fotografie de Simona Andrușcă