Nu putem iubi cu adevărat fără smerenie

Ne vorbește Arhimandritul Zaharia de la Essex

- Când iubeşti pe cineva este mai bine să-i spui prin cuvinte, sau să laşi să se vadă prin fapte?

- Nu putem iubi cu adevărat fără smerenie. Domnul Și-a arătat dragostea Sa pentru noi deşertându-Se pe Sine până la moarte. Aşa că adevărata dragoste este însoţită de smerenie. Omul mândru este plin de el însuşi, nu putem să intrăm înlăuntrul său, nu putem pătrunde nici măcar cu gândul, pentru că nu este loc pentru nimeni şi pentru nimic în el. Dar când cineva este smerit, atunci face loc în sine însuşi ca să-i poată găzdui pe ceilalţi, ca să poată primi voia şi viaţa celuilalt.

Un exemplu este Maica Domnului, care a bineplăcut lui Dumnezeu tocmai prin această nesfârşită deşertare de sine în care Dumnezeu a putut să-Și afle locul în ea. Nu putem iubi cu adevărat dacă nu am învăţat smerenia. Pentru că, atunci când suntem smeriţi, întotdeauna ne punem pe noi pe locul doi şi îl lăsăm pe celălalt să fie cel dintâi. Şi Cel dintâi celălalt este Domnul Însuşi, dar şi aproape nostru, cel cu care suntem în legătură directă.

- Cum te poţi mântui dacă aproape toţi cei cu care intri în legătură ajung să te urască, deși nu lasă să se vadă?

- Într-adevăr, este foarte greu să lucrăm mântuirea când suntem înconjuraţi de oameni cu astfel de duhuri. Pentru a birui în asemenea situaţii trebuie să avem o foarte adâncă smerenie, ca prin ea să atragem harul lui Dumnezeu, şi atunci Dumnezeu Însuşi va împărţi cu noi biruinţa Sa. Iar asta se va întâmpla atâta vreme cât ţinem o singură rânduială în viaţa noastră, rânduiala pe care ne învaţă rugăciunile Bisericii: „Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta, în seara aceasta, în noaptea aceasta, fără de păcat să ne păzim noi”.

Totul depinde de măsura credinţei noastre, atâta vreme cât nu păcătuim − pentru că nu trebuie să ne fie frică de cei ce ne pot omorî trupul, dar nu pot face nimic sufletului (cf. Matei 10:28), precum zice Domnul. Dar fiecare trebuie să găsească o cale după măsura credinţei sale. Totdeauna să căutăm să fugim de păcat.

Dumnezeu să pună în inima copiilor ceea ce am vrea să le spunem noi

- În toate cărţile ortodoxe despre educaţia copiilor ni se spune că nu este bine să-i lăsăm să se uite la televizor, să asculte muzică, să se joace jocuri pe calculator, dar nicăieri nu am găsit sfaturi care să înlocuiască aceste activități − pentru că nu-i poţi interzice în permanenţă copilului, fără să-i oferi alternative ortodoxe...

- Da, sunt întru totul de acord cu această întrebare. Întreaga noastră viaţă nu are scopul de a ne dezbrăca de patimi şi de stricăciune; aceasta este numai prima jumătate a lucrării, pe care până şi unele religii orientale o practică, dar noi trebuie să facem pasul următor. Întâi să ne dezbrăcăm de omul cel vechi al patimilor, dar după aceea trebuie să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, care ne pregăteşte pentru viaţa cea veşnică.

Desigur, aceasta este o mare problemă pe care trebuie să o aprofundăm, iar Biserica ar trebui să ne ofere căi de a ieşi din impas − dar nu numai Biserica, pentru că nu numai Biserica este implicată în această lucrare; și familia, și şcoala ar trebiui să vină cu soluţii la această problemă. Dar punctul în care nu reuşim toţi este aici: suntem întodeauna gata să dăm sfaturi şi să-i învăţăm pe alţii, dar uităm să ne rugăm lui Dumnezeu ca El să pună în inima copiilor ceea ce am vrea să le spunem noi. Cred că părinţii care fac acest lucru au mai mari şanse să-şi educe copii în aşa fel încât să-i ferească de deşertăciunea acestei lumi.

Vedeţi, până la urmă, totul se reduce la un singur lucru: dacă Îl iubim pe Dumnezeu, ne rugăm Lui. Dacă îl iubim pe aproapele, îl ascultăm. Şi dacă cinstim harul lui Dumnezeu şi îl preţuim, atunci vom face tot ce ne stă în putere ca să-l păstrăm. Cu această înţelegere, în vremuri de ispită ne așezăm înaintea lui Dumnezeu cu aceleaşi cuvinte pe care le spune psalmistul: „Pentru cuvintele buzelor Tale, eu am păzit căi aspre”. (Psalmul 16:4)

Fragmente din conferința „Legăturile personale dintre oameni

în lumina legăturii noastre cu Dumnezeu” (Iași, 29 septembrie 2011)