E două, nu pot dormi, nu îi mai tace vocea din mine, telefonul acela, aseară, eram în CeaMaiFrumoasăBiserică, abia îmi citisem rugăciunile, desculț și plin de CelpurureaDesculț, abia suflasem în lumânări, încă mai sfârâiau, și deodată telefonul, am simțit că trebuie să răspund, părinte, vocea ei stinsă, șoaptele ei sacadate, părinte, am făcut o infecție, de la avion m-au adus direct aici, sunt în spital, sunt singură, mi-e frică. Apoi tăcerea lungă ca o apă neagră și adâncă.
Mi-e frică.
Suntem atât de mulți pe lumea asta și într-un pat de spital, abia șoptind, singură, ei îi e frică.
Îngerul meu păzitor, du-te la Fundeni, te deleg s-o ții de mână cu îngerul ei păzitor, șoptiți-i că acolo s-au temut de frică unde nu era frică, pentru că Dumnezeu este cu neamul drepților, al celor ridicați din somn și treji.
Nu-ți fie frică, draga noastră. Dormi și odihnește-te, Domnul veghează cu noi. Nu-ți fie frică.
Pr. Crin-Triandafil Theodorescu
Fotografie de Lucas Mota / pexels.com