Nu știam cine sunt
Iar când îmi aduceam aminte,
Uitam iar.
Era prea cumplit,
Cu neputință de suportat,
Așa că, pentru a rămâne în picioare,
Trebuia să uit
Cine sunt
Și doar să te țin de mână
Când te îndreptai spre moarte.
Pansament ontologic
Înfășurat peste răni
Incurabile
Era numele meu.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!