O bucurie şi o pace de nespus

Ne vorbește Starețul Tadei de la Vitovnița

Când am venit ca frate la Mănăstirea Milkovo, mi-au dat mătănii şi m-au învăţat cum să mă rog. Şi după cum mi-au arătat, aşa am şi făcut. M-am dăruit pe deplin Rugăciunii lui Iisus. Cugetam aşa: „Mai am doar cinci ani de viaţă, haide să nu-i cheltuiesc fără folos, haide să-mi găsesc drumul spre Dumnezeu”. Şi, în scurt timp, tocmai din pricina acestei credincioşii depline faţă de voia lui Dumnezeu şi a doririi fierbinţi după Dumnezeu, m-a luminat harul lui Dumnezeu, care a adus în sufletul meu o pace şi bucurie negrăită. Ascult inima şi aud în lăuntrul meu: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Încerc să-mi amintesc unele lucruri şi întâmplări din trecut, dar nu pot. Toate gândurile se sprijină pe o pace negrăită, şi în întreaga mea fiinţă domneşte o bucurie de nespus şi tânjire după Dumnezeu. Aceasta este starea în care sunt îngerii şi sfinţii, starea harului deplin. Numai cei ce au dobândit darul harului pot înţelege starea îngerilor şi sfinţilor, care sunt călăuziţi de Duhul Sfânt.

Credeam că toţi călugării, preoţii şi episcopii au darul harului. Şi, uite, omule, am petrecut atâţia ani până acum cu preoţi şi călugări, şi am întâlnit un singur călugăr la care am văzut darul harului. Numai la un călugăr!

Printre mirenii cu familie am întâlnit mult mai multe persoane asupra cărora se odihneşte harul. A venit odată, aici, la mine un bosniac din Bania Luka, ce trăia în lume şi lucra Rugăciunea lui Iisus. El avea un prieten din şcoală, un om cu familie, cu copii, care şi muncea. Acest prieten al lui nu era peste măsură de evlavios, dar era un om blajin, un suflet bun. Într-o zi, cum vorbeau ei aşa, acesta îi propune: „Oare n-ar fi bine să faci Rugăciunea lui Iisus?”. Prietenul l-a privit mirat şi i-a răspuns: „Aş face-o, dar nu ştiu cum”. „O să te învăţ eu…”. Şi acela l-a învăţat şi i-a dat un şirag de mătănii. În scurtă vreme, acest prieten al lui a dobândit darul harului, şi personalitatea lui s-a schimbat, de asemenea şi familia. Şi celălalt lucra Rugăciunea lui Iisus de atâta timp şi fără nici un folos.

După o vreme, omul acesta a venit aici la mine şi mi-a spus: „Nu ştiu, Părinte, mă luminează o bucurie şi o pace negrăită... Aud fără încetare în inimă: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul. Ştiu ce fel de om am fost, ce cugetam, iar acum nimic din toate acestea nu mai sunt în mintea mea. Aveam gânduri păcătoase faţă de femei, ştiu că mă aprindea mânia şi pentru cel mai mic fleac, iar acum, nu ştiu, nu mai pot să mă mânii. Nu pot nici măcar să mă gândesc la cele ce nu sunt bune, nici dacă vreau nu pot. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine. Tot timpul numai mă bucur, şi întreaga mea fiinţă este stăpânită de o bucurie şi o pace de nespus”.

„Ai dobândit darul harului”, i-am spus eu, „şi le vei avea pe toate acestea atâta vreme cât nu-ţi legi cugetul de vreo grijă din lumea aceasta. Iar dacă faci asta, mai întâi nu vei mai auzi Rugăciunea în inimă, iar apoi vei pierde treptat pacea şi bucuria din suflet. Atunci vor începe iarăşi să te chinuie gândurile grele ale lumii acesteia, pe care le au în stăpânire puterile diavoleşti. Dacă vrei să păstrezi acest har primit în dar, trebuie să te rogi neîncetat lui Dumnezeu ca, prin rugăciune, să izgonească gândurile grele şi de mâhnire din mintea ta, şi astfel vei păstra pacea şi bucuria pe care o simţi acum”.

Omul va afla Împărăţia lui Dumnezeu în sine. „Pogoară în inima ta şi vei afla acolo scara pe care să urci la Împărăţia lui Dumnezeu”, ne povăţuieşte Cuviosul Isaac Sirul.

Din „Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa”

de Starețul Tadei de la Vitovnița, Editura Predania 2019