În pânze de paiangeni,
cu degete prelungi,
înfășurată toată,
port un costum cu dungi.
Nu-i nimenea de vină,
nimeni afar’ de mine,
închisă adânc în beciuri,
strig totuși către Tine.
Nisip fără de mare,
și țărm fără de val,
mă sting încet de sete
și ard mocnit în jar.
O ploaie cât de mică,
o picătură aștept,
o geană de lumină
să-mi înflorească-n piept.
Și brusc, o picătură
țâșni neașteptat.
Din ochiul de nisip
curgea izvor curat.
Iar temnița posacă
gemu din temelii.
Cerul se rupse-n două
și ploaia se porni.
Anca Stanciu
10 Comentarii
Pr. Sergiu Macra
...citind versurile, exact una din rugăciunile Sf Liturghii îmi răsună în cap: "...Cel ce din neființă la ființă, pe toate le ai adus...". Cât de frumos!
Ecaterina
Nu știu dacă ai scris poezia atunci când Moise a lovit stânca și a țâșnit apa pentru poporul însetat sau pe vremea când Domnul a sfințit apele cu Focul Dumnezeirii Sale, dar ai publicat-o... la timpul cosmic potrivit... așa cum foarte frumos dl. Șerban mai sus spune: „a plouat cu har”.... „totul e plin și se veselește”.
Cosmina
Ce ploaie cu Cer deschis! O poezie de continuat de toți cei ce iubesc!
șerban
Drept la replică A plouat A plouat cu har. Totul e plin până la refuz și mustește. Și norii și cerul și pământul Și tu și eu și aerul și vântul. Totul e plin și se veselește Și Domnul a coborât la noi și zâmbește: Sunt dragoste și vouă mă dau în dar.
Alexandru Ionescu
O picătură de frumos! Dar picatura Este...
Anca Stanciu
…Hristos!
Maria E.
Ce ploaie Binecuvântată!
Laura
Îți mulțumim.
Mihaela
Frumos...
Ana Birta
❤️🤗