Omul vertical

Doamna Galina Răduleanu, fiica Părintelui Boris Răduleanu, născută la 9 martie 1933, a trecut la Domnul în această după-amiază. Omul vertical nu se poate duce decât în sus, ca săgeata, la cer. Nu se poate înfige decât acolo, fără abatere. La doamna Galina nu mergea cu jumătăți de măsură: totul era clar, limpede, răspicat. Nu puteai decât fie s-o iubești, fie să-ți stea în gât. Multora le stătea, într-adevăr, în gât. Alții i se plecau - atât pentru caracterul ei diamantin, cât și pentru anii de temniță pe care-i petrecuse.

Priviți-i numai chipul din tinerețe: fragilitate, dar neclintire. „Când sunt slab, atunci sunt tare” (II Corinteni 12:10) Asemenea oameni au ținut fruntea României sus. Și nădăjduim să nu le facem de râs moștenirea.

Multe amintiri mă leagă de doamna Galina. Voi povesti doar una, ca să înțelegeți de ce era atât de atipică pentru un anumit tip de evalvie blegoasă, foarte la modă în zilele noastre. Mergeam împreună la o bisericuță de spital, unde la un moment dat cineva adusese un craniu al unui „mucenic necunoscut” din temnițele comuniste. Racla improvizată fusese scoasă la închinare, iar lumea se pusese deja la rând. Eu, care stăteam chiar în strana de lângă dânsa, i-am spus: „Haideți, nu veniți?”.

Iar ea, cu replica-i necruțătoare, îmi spune: „Doamne ferește, cum să mă închin așa, oricui?! La câte căderi am văzut în închisoare... Trebuie să știm ale cui sunt osemintele, apoi să ne închinăm!”.

Iar noi, doamna Galina, nădăjduim să ne închinăm unor oseminte pe care le știm.

Cu toată dragostea,

Anca Stanciu