Ortogramele și sufletul copilului

De o lună-ncoace (aveam impresia că de-un an) ne prinde ora zece seara scriind. Scriind a doua, a treia, a cincea oară anumite cuvinte și exprimări. Abia scrie o literă, că-și dă seama c-a greșit, și o șterge. O scrie cu picul, iar greșește, scrie peste, și ies niște mâzgălituri de mai mare dragul. Eu simt cum îmi pierd ultimul strop de răbdare și răbufnesc. „Măi, dar ți-am spus de-atâtea ori, și tot greșit ai scris!”. Se uită la mine ca și cum s-ar uita prin mine... E în clasa a doua și ritmul de învățare e mult prea alert pentru el. El e alert la alergătură, la lucru manual și la săpat pământul, doar e un Gheorghe.

„Georgiana, ai grijă ce spui sau ce gândești despre adulții care nu știu să scrie corect! Eu mi le-am primit înapoi prin copiii mei, cu vârf și îndesat...!”, mi-a spus o bună prietenă acum câteva luni. Și iată cum, atât de repede, mi se întorc toate!

Azi au învățat despre majuscule. I-am zis că, după ce termină de scris în caietul de caligrafie, îi dau dictare două-trei fraze. „Sfânta Parascieva sa născut în satul epivata, de lângă marea Malmala. Rămași orfani, ea și fratele ei Eftime șiau dăruit averea săracilor și sau călugărit”. Asta a fost prima încercare. Mă iau cu mâinile de cap. Oftez în gând. Oh...! După cină, îi zic: „Hai să mai scrii o dată!”. N-a ripostat (spre mirarea mea) și a scris din nou, în timp ce eu strângeam vasele. „Mami, mă deranjează cârpa asta, nu pot scrie pe ea!”. Îi pusesem o traversă, ca să nu murdărească foaia. „Pot să iau icoana, ca să văd cum se scrie corect «Parascheva»?”. Și nu mi-a venit să cred că a doua oară a scris bine! „Sfânta Parascheva s-a născut în satul Epivata, de lângă Marea Marmara”. Observ că a schimbat icoanele și că a împodobit-o pe Sfânta Parascheva cu traversa, dar nu zic nimic. Îi corectez „Eftimie”, îi dau foaia, și el mă întreabă: „Mami, îți place cum am așezat icoana?”. Îi răspund cu un surâs: „Da, mami. Am văzut, e foarte frumos...”.

Abia după ce-a adormit, am aprins lumânările și i-am mulțumit Sfintei... Ce idei are acest copil câteodată! Abia după ce-a adormit mi-am dat seama că va învăța, până la urmă, să scrie corect ortogramele... Dar nu asta contează. Acest copil de clasa a doua are un vis mare. Un vis pe care și l-a creionat singur, încă de când abia putea să vorbească. Și poate că Domnul îl va ajuta să-l împlinească. Poate că, într-o bună zi, toate acele cărămizi miniaturale, cu care el face constant planuri și schițe vor deveni cărămizi adevărate, care-i vor deschide ușa Împărăției… Cine sunt eu, cea mai rea mamă din lume, de pun înaintea sufletului niște amărâte de cuvinte care se aud la fel și se scriu în mai multe feluri...?

Georgiana Camalessa