Ca femeie, mă simt pierdută în afara normalului. E ca și cum m-am defectat, în timp. Acum câțiva ani, am gândit că nu mai știu să fiu femeie, în adevăratul sens al cuvântului. Parcă sunt două părți în mine, una dintre ele zbătându-se să ia loc în inima mea.
Acum câțiva ani, am început să simt ființa mea, ca femeie... Foarte multă liniște, frumosul oglindit în cele din jur, puțină vorbă, iar atunci când simt nevoia să vorbesc cu cineva, parcă mai mult aș vrea să ascult, sau să tac lângă cineva care tace, dar a cărui tăcere vorbește cu dragostea Lui. Am simțit frumusețea de a putea pregăti ceva, de a putea crește în interior...
Doamne, te rog, vino în inima mea! Dar Tu ești deja acolo. Mai bine-zis, ajută-mă să trăiesc prin Tine, pentru că frumusețea și dragostea râvnită, fără de Tine nu le pot dărui, nici primi.
Atunci când soțul îmi dăruiește respect, zâmbet, bună voință, când văd că îi pasă de mine cu adevărat, mă deschid ca o floare, primesc o asemenea putere interioară, de nu vă pot spune câte fac în ziua aceea! Îmi deschid inima prea repede, și cred că orice floare miroase frumos... Totuși, și floarea care nu miroase frumos e așa de frumoasă! Am pierdut știința frumuseții lui Dumnezeu. La suprafață ies cele din obișnuință, dar nu le vreau, și nu am puterea să scap de ele.
Dumnezeu cumva îmi aduce în minte că și cel de lângă mine urlă în interior. Vreau să pot face ceva, dar nu pot trece peste granița celuilalt. Vreau să fac, dar nu am cu ce, nu am nimic. Sunt într-un punct de nesiguranță totală. Știu că totul e la Dumnezeu, numai că El ne-a lăsat libertatea de a alege.
Doamne, Te rog, atunci când greșim, transformă Tu răul în bine. De foarte multe ori alegem cum nu trebuie, în funcție de trăirile și egoismul nostru. Dar noi suntem copiii Tăi, iartă-ne și transformă sufletele noastre, să fie bine plăcute Ție! Amin.
Anastasia
Fotografie de İlayda Üren / pexeles.com