Copiii au un mare șoc atunci când descoperă răutățile și mizeria din lumea celor mari. Purității îi este imposibil să accepte și să înțeleagă anomaliile și urâțenia.
Într-o zi, un om își bârfea fratele în gura mare unui consătean întâlnit lângă un copil care se juca pe marginea drumului. Fața omului era încruntată și roșie ca asfințitul. Speriat de ton, copilul a încremenit când a auzit cu câtă răutate vorbea acel om despre fratele lui. De parcă încerca să convingă un judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție de dreptatea pe care o are în fața celui mai mare nenorocit. Ca să-și justifice hainia și zgârcenia, a concluzionat:
- Frate, frate, dar brânza-i pe bani!
Cei doi au deliberat rapid vinovăția celui în lipsă, s-au despărțit și și-a văzut fiecare de drumul lui. Năucit de furtuna urâtă ce-l împroșcase cu-atâta venin, copilul s-a gândit instinctiv la fratele lui cel mare. Cât de mult îl iubea! De câte ori nu i-a purtat acela de grijă! Împărțeau patul și perna, sticla de suc, caramelele, avioanele de hârtie, armăsarii-nuiele, bicicleta ruginită a tatei, țara șotronului, cucuiele și juliturile, visurile, bucuriile și tristețile. Tot! Așa au fost învățați și așa au simțit dintotdeauna. Se mai certau și se mai luau și la bătaie, dar se împăcau curcubeu după furtună mintenaș. Își amintea cu zâmbet larg pe chip când fratele i-a dăruit praștia lui supremă. Cu tot cu „gloanțe”. I-a dăruit și el colecția de abțibilduri cu fotbaliști de la guma de mestecat. Ce mare bucurie au trăit atunci. Ce s-au mai îmbrățișat și și-au mai mulțumit. Fiecare credea că a primit nemeritat de mult.
„A-i vinde ceva fratelui meu este o nebunie la fel de mare ca a-mi vinde ceva mie însumi!”, a cugetat cu maximă înțelepciune însăși sfânta inocență.
* * *
Ce vicleană putere hipnotică i-am dăruit banului! Ce control asupra noastră! În ce robie ne-am vândut de bunăvoie sau amăgiți de puterea și de poleiala lui! Ne întristează și ne bucură, ne fabrică idealuri, ne urcă și ne coboară. Pentru el, cei mai mulți se dau jos din pat dis-de-dimineață și aleargă până seara târziu. Uită de soți, de copii, de odihnă. Ce nebunie inventată de noi în lumea lui Dumnezeu! Ce făcător-de-stres, de nedreptăți și de necazuri! Mamona și cezarii își iau necontenit taxele și sufletele secătuite.
Suntem orbi la iubirea lui Dumnezeu, Care revarsă abundent și necondiționat peste noi darurile Sale cele bogate. Facturăm tot cu preț și suprapreț. Tranzacționăm și tocmim lucrurile la sânge. Jubilăm atunci când tragem pe cineva pe sfoară. Mângâiem teancurile de bani. Cercetăm înfiorați cifrele afișate în conturi. Îngenunchem supuși și încântați.
Hristos a răsturnat o dată mesele negustorilor și a schimbătorilor de bani din Templu. O va face și a doua oară, la sfârșitul lumii, când va îngropa definitiv aceste false comori departe de Împărăția Sa. Până atunci ne ține treji prin cuvântul Său: „Acolo unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta!” (Matei 6:21), precum și prin gura plină de Duh Sfânt a psalmistului: „Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea!” (Psalmul 61:10)
Bine ar fi să ne regândim antreprenoriatul veșniciei începând cu schimbarea paradigmei inițiale: „Brânza-i pe bani, dar fratele-i frate!”.
George Olteanu
Fotografie de Linken Van Zyl / pexels.com