Rugăciunea părinților este repede auzită

Ne vorbește Sfântul Paisie Aghioritul

În casă este absolut necesar să existe o atmosferă de dragoste și pace. De fiecare dată când copilul va primi în familie puțină dragoste, dar la un moment dat va aluneca puțin, se va întoarce, deoarece va vedea că nu poate afla dragoste în altă parte, ci numai fățărnicie. Dar atunci când își va aduce aminte de scenele urâte din familie, certuri și neînțelegeri, cum îl va trage inima să se mai întoarcă?

- Părinte, ce trebuie să facă părinții atunci când copilul fuge de acasă?

- Să încerce să păstreze o cât de mică legătură cu el, astfel încât, atunci când își va reveni, să se poată întoarce. Să-i vorbească cu bunătate, să-i creeze probleme de conștiință pentru a-l ajută. Dacă, de pildă, copilul umblă noaptea, atunci mama lui să-i spună: „Copilașul meu, ascultă-mă puțin! Dacă tu ai fi fost în locul meu, iar copiii tăi s-ar fi întors acasă noaptea târziu, nu te-ai fi neliniștit?”.

Chiar și cea mai gravă cădere a copiilor nu trebuie să-i ducă la deznădejde pe părinți, pentru că în vremurile noastre păcatul a devenit modă. Să aibă întotdeauna în vedere și următorul lucru: copiii din ziua de azi vor avea și unele circumstanțe atenuante pentru neorânduielile pe care le fac. Nota șapte la purtare din vremea de astăzi are valoarea lui zece, lui „foarte bine” din vremea noastră. Firește, părinții vor încerca să-i ajute pe copiii lor, însă fără a se neliniști peste măsură, deoarece mai târziu le va veni mintea la cap. Acum se poate ca ei să nu-și dea seama de ceea ce este bine, pentru că mintea lor nu s-a maturizat încă, ci le este tulbure. Nu au limpezimea minții pentru a distinge primejdia prin care trec și vătămarea ireparabilă pe care o pot suferi.

Rugăciunea cu durere aduce rezultate

Este bine că părinții să-i arate copilului că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face și să se roage pentru el, iar nu să-l zorească. Rugăciunea care se face cu durere aduce rezultate eficiente. Dacă și după asta copilul va face vreo greșeală gravă, atunci părinții să intervină, dar cu grijă. Însă de nu este serioasă, să o treacă puțin cu vederea, pentru a nu-l irita pe copil și astfel să-i înrăutățească situația, îndepărtându-l cu totul de ei. Să se roage lui Hristos și Maicii Domnului să-l ocrotească.

Rugăciunea părinților, dar mai ales a mamei, deoarece se face din inimă și cu durere, este repede auzită. Atunci când eram în Schitul Ivirului, a venit la mine un tânăr. Fugise de acasă și umbla prin Halkidiki. Aici s-a lipit de un grup de închinători care veneau în Sfântul Munte și așa a ajuns și el împreună cu ei. Era ateu, hulitor și foarte obraznic. Avea o inteligență diavolească și nu credea în nimic. Îi înjura pe toți, cu mic, cu mare. L-am luat cu binișorul și l-am adus cât de cât pe calea cea bună. Ba chiar l-am tuns, pentru că avea părul lung. „Ascultă”, îi spun, „ai o mamă binecuvântată. Rugăciunile ei te-au adus aici”. „Da, Părinte”, îmi spune el. Umblam prin Halkidiki și nici eu nu mi-am dat seama cum am ajuns aici”. „Dacă va afla mama ta că ai venit aici, în Sfântul Munte, și te va mai vedea și tuns, foarte mult se va bucura”. „Dar de unde știi, Părinte? Într-adevăr, se va bucura mult mama atunci când mă va vedea așa schimbat”.

Dumnezeu l-a împins când dintr-o parte, când dintr-alta, până ce l-a dus la „meșter”. Câtă rugăciune trebuie să fi făcut sărmana lui mamă!

Constrângerea nu-i ajută pe copii

Unii părinți își constrâng peste măsură copiii, și mai ales de față cu străinii. Se comportă de parcă ar avea un catâr, pe care îl bat cu varga ca să meargă drept înainte. Țin și frâiele în mână și îi spun: „Să mergi liber!”. Apoi acești copii ajung până acolo încât își lovesc părinții. Astăzi a venit o mamă cu copilul ei ‒ cogeamite flăcăul ‒ care era bolnav. „Părinte, ce să fac?”, mă întreabă ea. „Copilul meu nu mănâncă și nici măcar nu vrea să ne mai vadă!”. I-am spus ce să facă, dar aceea iarăși mă întreabă: „Părinte, ce să fac?...”.

- Nu cumva nu a înțeles ce i-ați spus?

- Cum nu a înțeles? I-am spus așa: „Eu nici un ceas n-aș putea sta cu tine, cum dar să mai poată sta copilul tău? L-ai înnebunit!”. „Nu!”, îmi spune ea. „Eu îmi iubesc copilul!”. „Cum îl iubești, de vreme ce nu se odihnește lângă tine? Vrea să plece de acasă, deoarece își dorește alt mediu. Când se află departe de voi, copilul se simte foarte bine. Faptul că nu vă vrea arată că și voi purtați o parte din vină. Nu-l mai zgândăriți! Îl nenorocești pe copil așa cum te porți cu el. Poartă-te cu bunătate și răbdare!”. După ce i-am spus toate acestea, mă întreabă din nou: „Ce să fac, Părinte, că nu ne vrea copilul?”. Cum să te poți înțelege cu ea? Copilul să fie sănătos, iar ea să-l considere nătâng. În cazul acesta mama suferă de vătămare de minte.

Prin constrângere, părinții nu-i ajută pe copii, ci îi sufocă. Mereu le spun: „Să nu faci asta!”, „Să nu faci aia!”, „Lucrul acesta să-l faci așa!” etc. Însă trebuie să tragă frâiele astfel încât să nu se rupă. Să-i mustre cu bunătate pe copii, ca să-i aducă pe calea cea bună, iar nu să sape prăpastie între ei. Să facă ceea ce face un grădinar bun atunci când plantează un copăcel: îl leagă ușor cu o sforicică de un țăruș, ca să nu se strâmbe și să se rupă atunci când îl apleacă vântul într-o parte și într-alta. Îl împrejmuiește cu un gărduț și, în același timp, îl udă și-l păzește de capre până îi cresc ramurile. Căci de îl vor roade caprele, nu mai este bun de nimic, pentru că nici rod nu face, și nici umbră nu ține. Numai atunci când îi cresc ramurile, grădinarul îi scoate gărduțul, iar copacul rodește, iar la umbra lui se pot odihni și caprele, și oile, și oamenii.

Însă părinții, de multe ori, dintr-o grijă exagerată, vor să-l lege pe copil cu sârmă, în timp ce ar trebui să-l lege ușor, ca să nu-l rănească. Ar trebui să încerce să-i ajute pe copii printr-o purtare nobilă, purtare care cultivă mărinimia în sufletele lor, astfel încât să simtă binele ca pe o necesitate. Să le explice ceea ce este bine, pe cât se poate cu bunătate, cu dragoste și cu durere în suflet. Mi-aduc aminte de o mama căreia, atunci când îi vedea pe copilașii ei făcând vreo poznă, ochii i se umpleau de lacrimi din pricina durerii și spunea: „Nu așa, copilașul meu cel scump!”. Și astfel, prin pilda vieții ei, i-a învățat pe copii să se nevoiască cu bucurie pentru a scăpa de ispitele vieții și a nu se tulbura ușor în fața unei greutăți, ci a o înfrunta cu rugăciune și încredere în Dumnezeu.

Este trebuință de discernământ

Astăzi, și cei mici, și cei mari trăiesc în lume că într-un spital de nebuni, de aceea este trebuință de multă răbdare și rugăciune. O mulțime de copii suferă comoții cerebrale, deoarece părinții întorc puțin mai mult decât trebuie „ceasul”, care este deja puțin stricat, și astfel arcul se rupe. Este trebuință de discernământ, deoarece un copil are nevoie de mai multă răsucire, altul de mai puțină. Sărmanii copii, sunt expuși la toate curentele! Când aud în diferite întruniri: „Nu-i respectați pe părinți!”, „Nu respectați nimic!”, iar mamele încearcă să-i constrângă, atunci reacționează urât.

De aceea le spun mamelor să se zorească pe ele însele în rugăciune, iar nu să-i zorească pe copii. Dacă mama spune copilului mereu „nu”, chiar și pentru lucruri mici, iar uneori pe nedrept, atunci când va fi vorba despre ceva serios, ca, de pildă, când copilul vrea să arunce benzină în foc, nu va asculta și va face ceea ce și-a pus în cap, pătimind astfel o mare vătămare. Copilul nu înțelege că înăuntrul lui „nu” se ascunde dragoste. Iar când crește puțin mai mare, intră la mijloc egoismul și se împotrivește atunci când i se face vreo observație, spunând: „Nu mai sunt mic, ca să se poarte așa cu mine!”.

De aceea, părinții trebuie să-l facă pe copil să înțeleagă că, precum luau aminte ca el să nu se ardă atunci când era mic, astfel trebuie să facă și acum, când s-a mărit, căci există un alt fel de foc. Iar copilul trebuie să ia aminte să nu dea drepturi diavolului, ci să-și păstreze harul Sfântului Botez.

Din „Viața de familie”, Sfântul Paisie Aghioritul

Editura Evanghelismos, 2022

Traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu

Fotografie de Betül Kara / pexels.com