De multă vreme nu am mai simțit tihnă în suflet. Dar nu mă refer la tihna dată de lucrurile din jur, cum ar fi ograda plină de păsări și de flori frumos mirositoare, sau de plimbatul pe câmp, ori de tihna primită de la acei oameni dragi sufletului.
Azi e o tihnă a inimii dată de sfințenia celor ce s-au ostenit pentru Rai!
Începe să plouă mărunt, liniștit, exact ca o zi de început de toamnă. Îmi fac griji că ploaia nu mă va lăsa să cobor din mașină, dar, surpriză... Îndată ce ajung la mănăstire, îmi amintesc de umbrela uitată în portieră. „De aceea am și lăsat-o acolo, știam că o să ai nevoie de ea!”, îmi spune soțul la telefon.
Pășesc încet. Fiecare strop de ploaie parcă picura în suflet bucurie, liniște, emoție. E ca o întoarcere spre casă, când abia aștepți să te vezi cu cei dragi. Sunt ceva oameni: unii vin, alții pleacă, și totuși nu simt acest du-te-vino. Las umbrela la intrare alături de toate gândurile, stările și poverile mele. Toată grija cea lumească să o lepădăm... E Vecernia! Nu îndrăznesc să mă închin decât la mica raclă de la intrare. Părinți, de-o parte și de alta, citind pomelnice. Nu vreau să le stric rugăciunea pentru cei „osteniți și împovărați”, așa că merg spre Sfânta... Sfânta Ana de la Bistrița!
Parcă era prima dată când ne întâlneam. O privesc, mă privește! Ceva înlăuntru tresaltă de bucurie! Lacrimi amestecate cu zâmbete! Mă rușinez și încep să-i spun: „Iartă-mă! Am venit cu mâna goală! Uite câte flori ai primit, iar eu am venit cu mâna goală! Și totuși, îți las ceva: inima mea cu toate durerile ei! Știu că nu-i frumos ca de ziua ta să-ți las gunoiul meu, dar mai știu și că-n durere ne întâlnim mereu. Și încă ceva! Îți mulțumesc că m-ai făcut mamă! Da, știu, unor femei le dai rod pântecelui, dar mie mi-ai dat un suflet deja născut, și tot mamă sunt! ÎȚI MULȚUMESC! Și, dacă tot am venit cu mâna goală, să știi că azi voi scrie despre tine... măcar atât! Să spun lumii despre tine, despre Sfânta Ana de la Bistrița!”.
Mai stau câteva clipe, o privesc îndelung și apoi mă retrag încetișor. Îmi iau din nou umbrela și pornesc prin ploaia care începuse mai tare. O iau la pas, la fel de domol, vrând dinadins să simt stropii încărcați de har. Adun picăturile cu privirea și le așez pe inimă, pentru ce va urma...
Alexandrina
Fotografie de pe doxologia.ro
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!