-7.webp)
-7.webp)
Stăteam pe bancă și din arbori
Se desprindea un stol de frunze,
Împodobindu-ne tăcerea
Cu foșnete mustind de raze.
Ne-am ridicat, m-ai luat de mână
Și am pornit pe-alei, agale,
Să cercetăm împărăția
Lucirilor pe care toamna
Ne-o dăruia ca niciodată:
Răcoarea tandră, arămirea,
Șiragurile moi de ceață,
Sclipirea ca de nestemate
A picăturilor de ploaie...
Monica Pillat
3 Comentarii
I
Iulia
Ce minunată descriere a toamnei!
J
Jenica
❤️❤️
M
Maria
De o sclipitoare tandrețe acest poem... Arămirea, ce cuvânt minunat!
